19/08/2025
Cu perseverență ,încredere și multă muncă orice lucru imposibil într-o zi poate fi posibil.
A început cu două găini și un coș de răchită, iar acum toți comercianții din județul Prahova îi bat la ușă să-i cumpere ouăle, dar Floarea încă își amintește când mergea pe jos prin sat și nimeni nu voia să-i dea 50 de bani pe un ou.
În curtea casei din Băicoi, Floarea Popescu privește spre cele șapte hale moderne unde o mie de găini ouătoare îi aduc lunar mai mulți bani decât câștiga soțul ei într-un an la fabrică. Dar în 2010, când totul a început, avea doar două găini moștenite de la bunica și o disperare care o făcea să încerce orice ca să scoată câțiva lei în plus pentru familie.
"Floarea aia vinde ouă pe stradă," spuneau vecinele cu o ușoară dispreț când o vedeau mergând cu coșul prin sat. "De ce nu-și găsește un serviciu normal?" Nu știau că ea încercase - că fusese dată afară de la fabrică din cauza concedierilor, că soțul Ion era bolnav și nu putea munci regulat, că avea doi copii mici de hrănit.
Primele luni au fost umilitoare. Mergea din casă în casă cu coșul de ouă și multe uși se închideau în fața ei. "Nu avem nevoie," spuneau oamenii, sau "ouăle de la magazin sunt mai ieftine." Floarea persevera. Două ouă pe zi de la două găini. O leu bucata. Două lei pe zi, când avea noroc să vândă.
"De ce te chinui așa?" o întreba Ion. "Poate găsești ceva la oraș."
"Pentru că găinile astea sunt ale mele," răspundea ea. "Nu depind de nimeni să nu mă dea afară."
Primul semn de speranță a venit de la doamna Maria, învățătoarea pensionară. "Ouăle tale au gălbenușurile mai portocalii decât cele din magazin," i-a spus ea. "De ce?" Floarea a explicat că găinile ei se plimbă libere în curte, mănâncă iarbă și porumb, nu hrană industrială.
Doar cei care au fost la un pas de sărăcie știu cm un singur client fidel poate schimba totul - dintr-o afacere disperată într-o speranță reală.
Doamna Maria a început să-i cumpere șase ouă pe săptămână și să le recomande prietenelor ei. "Ouăle de la Floarea sunt altfel," spunea ea. Prima săptămână când a vândut toate ouăle dintr-o zi, Floarea a plâns de bucurie.
Cu banii strânși în primul an, și-a cumpărat încă cinci găini. Apoi încă zece. A construit primul coteț din scânduri vechi găsite la demolări. Ion a început să o ajute, deși încă credea că e o idee nebunească.
"Vrei să faci fermă de găini?" râdea el. "Tu știi câți bani costa asta?"
Dar Floarea avea un plan. A început să studieze tot ce găsea despre creșterea găinilor. Mergea la biblioteca din oraș să citească cărți de avicultură. Întrebă veterinarii, vorbea cu alți crescători. Învața din fiecare greșeală.
În al treilea an, avea 50 de găini și prima comandă mare - 200 de ouă pentru un restaurant din Ploiești. "Poți să livrezi săptămânal?" au întrebat-o. Era prima dată când cineva o întreba dacă poate produce mai mult, nu dacă poate să-și reducă prețurile.
"Voi putea," a răspuns ea, deși nu știa cum.
A luat primul credit de la bancă. 5000 de euro pentru a construi o hală adevărată și a cumpăra 200 de găini de rasă. "E riscant," i-a spus consilierul bancar. "Agricultura e imprevizibilă."
"Riscant e să stai și să nu încerci nimic," a răspuns Floarea.
În al cincilea an, avea trei hale și 400 de găini. Contracte cu restaurante, pensiuni, magazine bio din tot județul. A angajat prima persoană - o vecină care avea și ea nevoie de un job. "Nu-mi vine să cred că lucrez pentru Floarea cu ouăle," spunea femeia, amintindu-și de începuturile modeste.
Momentul crucial a venit în al șaptelea an. Un lanț de supermarketuri căuta furnizor local pentru ouă bio. "Puteți livra 10.000 ouă pe săptămână?" au întrebat-o. Era de zece ori mai mult decât producea atunci.
"Da," a răspuns Floarea fără să clipească.
A fost cea mai mare provocare din viața ei. A trebuit să-și mărească ferma de trei ori, să angajeze zece oameni, să învețe despre logistică, marketing, certificate de calitate. Multe nopți nu dormea, calculând câte găini avea nevoie, cât costa hrana, cm să organizeze livrările.
"Te-ai înnebunit de tot," îi spunea Ion, care între timp devenise contabilul firmei ei. "O să ne îndatorăm pentru toată viața."
Dar Floarea avea încredere. Știa ceva ce băncile și consilierii nu știau - că ouăle ei erau cu adevărat mai bune. Că fiecare client mulțumit aducea alți doi. Că în spatele fiecărui ou stătea munca ei cinstită și pasiunea pentru ceea ce făcea.
Astăzi, la 48 de ani, Floarea Popescu e cea mai mare producătoare de ouă bio din județul Prahova. Ferma ei ocupă 5 hectare, are 1000 de găini, 15 angajați și contracte cu lanțuri mari de magazine din toată țara. Cifra de afaceri anuală depășește 200.000 de euro.
"Cum ai reușit?" o întreabă antreprenorii tineri care vin să învețe de la ea.
"Am început cu ce aveam și nu m-am oprit," le răspunde ea. "Și nu am vrut niciodată să fiu cea mai ieftină, ci cea mai bună. Când ești cel mai bun la ce faci, prețul nu mai contează atât de mult."
În biroul ei din centrul fermei, pe perete atârnă o fotografie veche - ea cu primul coș de ouă, în fața porții casei, acum 12 ani. Lângă ea, diploma de "Antreprenorul anului" din județul Prahova.
"Știi ce-mi place cel mai mult?" le spune ea vizitatorilor. "Că încă merg prin sat cu mașina plină de ouă. Doar că acum în loc să merg din casă în casă, magazinele mă sună pe mine să comand. Și când mă văd vecinele care râdeau de mine, spun: 'Uite-o pe Floarea, a ajuns departe cu găinile ei.'"
Pentru că în business, ca în viață, nu contează cât de mic pornești, ci cât de mult ești dispus să crești. Și uneori, cele mai mari imperii se construiesc din cele mai simple începuturi - din două găini, un coș de răchită și refuzul de a accepta că visurile tale sunt prea mici pentru a conta.
