Get Out Travel

Call Website Contact the business

Get Out Travel Travel and Mountain Guide. Private tours/Outdoor events in the mountains of Romania . Ce căutăm în MUNTE ? Căutăm o evadare în frumusețe și mister.

Suntem o comunitate în continuă formare, de oameni diferiți, dar care împărtășesc aceeași dragoste față de natură și călătorii. Iubim munții și am face orice pentru a ne bucura cât mai des de libertatea pe care aceștia ne-o oferă. Proiectul Get Out Romania a început în 2019, an în care eu, Mihai Gîrbocea aveam doar 26 ani, un job în transporturi, domeniul meu de bază, dar și o dorință arzătoare de a evada din biroul de sticlă în care eram țintuit 8-9 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Zis și făcut, micile mari plăceri din weekendurile ultimilor 7 ani în care organizam drumeții pentru prietenii mei urmau să facă și mai multe persoane fericite. Get Out este strigătul celor ce iubesc natura de orice fel, al celor ce văd în munte o a doua casă, dar mai ales al celor ce vor să împărtășească aceste idealuri alături de prieteni, vechi sau noi.

Împreună cu noi poți descoperi în fiecare weekend, într-un cadru restrâns, un colțișor de natură sălbatică, vei putea străbate poteci misterioase, sau îți vei putea primi doza de adrenalină la care ai visat toată săptămâna.

🍂 CULORILE TOAMNEI ÎN PIATRA CRAIULUI SUNT UAWWW  🍁🥾Zadele din zona satelor de la poalele Craiului fac un spectacol nema...
14/10/2026

🍂 CULORILE TOAMNEI ÎN PIATRA CRAIULUI SUNT UAWWW 🍁🥾
Zadele din zona satelor de la poalele Craiului fac un spectacol nemaipomenit!😉

O zi de octombrie, poteci prin pădure, chei spectaculoase și sate de munte așezate la poalele Craiului. 🤎

📅 Sâmbătă, 17 Octombrie plecăm într-un circuit superb prin unele dintre cele mai frumoase locuri din Piatra Craiului:

📍 Prăpăstiile Zărneștilor
🐾 Cheile Pisicii
🌲 La Table & Șaua Joaca
🏡 Măgura

Un traseu ușor și accesibil, numai bun pentru o zi relaxată pe munte și pentru cei care vor să înceapă să descopere drumețiile. 🌿

🥾 15 km
⏱ ~6 ore
↗️ ~700 m diferență de nivel
📊 Dificultate: 2/5 – UȘOR
🚐 Transport din București inclus
💰 290 lei/persoană
📍 Doar ghidaj: 150 lei/persoană

☕ Iar cafeaua proaspătă la espressor în MiniVan rămâne din partea casei. 😄

🍂 Dacă tot vine toamna, hai să o prindem pe potecile Craiului, nu din spatele geamului.

📩 Înscrieri prin mesaj privat / WhatsApp: 0723 389 311
⚠️ Doar 2 locuri rămase.

Magura Drumetie HaiPeMunte DiscoverRomania GetOutWithUs

🍂🔥 3 ZILE. 4 EXPERIENȚE. O SINGURĂ AVENTURĂ DE TOAMNĂ! ⛰️Te bagi la un weekend cu adrenalină, creste spectaculoase, gast...
13/10/2026

🍂🔥 3 ZILE. 4 EXPERIENȚE. O SINGURĂ AVENTURĂ DE TOAMNĂ! ⛰️

Te bagi la un weekend cu adrenalină, creste spectaculoase, gastronomie locală și chei sălbatice? 😎

📅 30 OCTOMBRIE – 1 NOIEMBRIE | GETOUT

🧗 Cheile Turzii — circuit spectaculos sau Via Ferrata Sky Fly, pentru cei care vor adrenalină!

🏔️ Scărița-Belioara — stânci impresionante, panorame și culorile toamnei.

🍲 Gusturi locale — ne încărcăm bateriile cu preparate tradiționale.

🌄 Piatra Secuiului — urcăm spre panorame spectaculoase și încercăm să prindem apusul deasupra Rimetei.

🧭 Cheile Râmețului — încheiem aventura explorând unul dintre cele mai sălbatice peisaje din Trascău!

🚐 3 zile | Trasee medii | Grup restrâns

💰 1060 lei/persoană cu transport sau 700 lei fără transport.

⚠️ Doar 10–12 locuri disponibile!

📲 Rezervări pe WhatsApp: 0723 389 311

🔥 Lasă rutina acasă. Toamna asta, ieșim pe munte!

GETOUT — IEȘI DIN RUTINĂ. INTRĂ ÎN AVENTURĂ!

ScaritaBelioara CheileRametului Drumetii

🔥 DUMINICĂ URCĂM PE VÂRFUL PIATRA MARE! 🏔️🍁 Toamna e în plină desfășurare, iar noi nu stăm acasă! Duminică pornim spre V...
13/10/2026

🔥 DUMINICĂ URCĂM PE VÂRFUL PIATRA MARE! 🏔️

🍁 Toamna e în plină desfășurare, iar noi nu stăm acasă! Duminică pornim spre Vârful Piatra Mare – 1.844 m, pentru o zi plină de energie, peisaje spectaculoase și aventură!

💪 Avem de vizitat un vârf, de străbătut poteci colorate de toamnă și de admirat panorame superbe asupra Brașovului!

🏡 Facem popas la Cabana Piatra Mare, unde ne așteaptă aerul curat de munte și, bineînțeles, simpaticii măgăruși! 🫏

📅 DUMINICĂ | 18 OCTOMBRIE
📍 Vârful Piatra Mare – 1.844 m
🥾 16,5 km de aventură
📈 1.165 m diferență de nivel
⏱️ 9–9,5 ore
🔥 Dificultate: 3/5
🚐 Plecare din București – 06:00

💰 290 LEI – transport + ghidaj
💰 190 LEI – doar ghidaj

✅ Ghid montan atestat
✅ Transport cu minivanul
☕ Cafea proaspătă la bord
📸 Fotografii și amintiri pe cinste!

🚨 LOCURI LIMITATE!

📲 ÎNSCRIERI: 0723 389 311 sau mesaj privat!

🔥 Duminică nu lenevim, DUMINICĂ URCĂM! 💪🏔️

HikingRomania MountainAdventure DiscoverRomania

🇵🇹 MADEIRA. MOMENTE CARE RĂMÂN.Fotografiile  sunt din aventura noastră din iunie.În 2–9 iunie 2027 o luăm de la capăt. ❤...
06/10/2026

🇵🇹 MADEIRA. MOMENTE CARE RĂMÂN.

Fotografiile sunt din aventura noastră din iunie.
În 2–9 iunie 2027 o luăm de la capăt. ❤️

Facem din nou gașca pentru 8 zile în Madeira – nu doar pentru o vacanță, ci pentru un circuit în adevăratul stil GetOut: munte, ocean, răsărituri deasupra norilor, levade, cascade, sate, gastronomie și suficient timp să ne bucurăm de insulă.

🥾 Urcăm pe cele mai spectaculoase trasee
🌊 Descoperim coasta și plajele vulcanice
🌿 Intrăm în pădurile și pe levadele Madeirei
🌅 Prindem răsăritul deasupra norilor
🐬 Ieșim pe ocean în căutarea delfinilor și balenelor
🍽️ Gustăm Madeira și dincolo de traseele turistice

🚐 Iar între toate acestea, străbatem insula cu vanul nostru, într-un grup de doar 8 persoane + însoțitor.

MADEIRA 2027 🇵🇹

📅 2–9 iunie | 8 zile / 7 nopți
✈️ Zbor direct charter București – Funchal
🏨 Hotel 4★ în Funchal + mic dejun
🚐 Transport pe insulă inclus
👥 Grup restrâns: 8 persoane

🎉 EARLY BOOKING până pe 15 OCTOMBRIE
1850 € / persoană – Land View
1900 € / persoană – Sea View

💳 Avans la înscriere: 20%

Dacă fotografiile astea ți-au făcut puțin dor de ducă, anul viitor poți fi chiar tu în ele. 😉

📩 Scrie-ne pentru programul complet și rezervare.
📞 Mihai – 0723 389 311

Hai cu noi în Madeira! 🇵🇹🌿

VisitMadeira AdventureTravel Drumetii VacantaActiva GetOutRomania

Primul weekend de iarnă în Septembrie a fost pentru noi la Bulgari, pe cel mai înalt vârf din Balcani, Musala 2925m. A f...
01/10/2026

Primul weekend de iarnă în Septembrie a fost pentru noi la Bulgari, pe cel mai înalt vârf din Balcani, Musala 2925m. A fost uaaaawwww😂, un weekend cu de toate....abia aterizați cu o zi în urmă de la 28°🌞, am ajuns direct la -3°❄️ prin munți!

Gașca de 7 fete cucuiete abia aștepta să ne facem de cap și pe la ViaCulinaria! 🤭 Cine a fost în cel puțin o tură cu noi, știe despre ce vorbesc...

🌍

🍂 TOAMNĂ ÎN PIATRA CRAIULUI 🍁🥾O zi de octombrie, poteci prin pădure, chei spectaculoase și sate de munte așezate la poal...
30/09/2026

🍂 TOAMNĂ ÎN PIATRA CRAIULUI 🍁🥾

O zi de octombrie, poteci prin pădure, chei spectaculoase și sate de munte așezate la poalele Craiului. 🤎

📅 Sâmbătă, 17 Octombrie plecăm într-un circuit superb prin unele dintre cele mai frumoase locuri din Piatra Craiului:

📍 Prăpăstiile Zărneștilor
🐾 Cheile Pisicii
🌲 La Table & Șaua Joaca
🏡 Măgura

Un traseu ușor și accesibil, numai bun pentru o zi relaxată pe munte și pentru cei care vor să înceapă să descopere drumețiile. 🌿

🥾 15 km
⏱ ~6 ore
↗️ ~700 m diferență de nivel
📊 Dificultate: 2/5 – UȘOR
🚐 Transport din București inclus
💰 290 lei/persoană
📍 Doar ghidaj: 190 lei/persoană

☕ Iar cafeaua proaspătă la espressor în van rămâne din partea casei. 😄

🍂 Dacă tot vine toamna, hai să o prindem pe potecile Craiului, nu din spatele geamului.

📩 Înscrieri prin mesaj privat / WhatsApp: 0723 389 311
⚠️ Locuri limitate.

Magura Drumetie HaiPeMunte DiscoverRomania GetOutWithUs

Octombrie ne cheamă pe munte în două feluri. 🧗‍♀️⛰️8 octombrie · Cheile VârghișuluiVia Ferrata Șoim Călător · grad CO ex...
29/09/2026

Octombrie ne cheamă pe munte în două feluri. 🧗‍♀️⛰️

8 octombrie · Cheile Vârghișului
Via Ferrata Șoim Călător · grad C

O experiență recreațională pe traseu amenajat și echipat permanent, cu echipament specific și însoțire pe parcurs.

22 octombrie · Vârful Lespezi
Trekking · nivel dificil

Două date, două provocări. Tu pe care o alegi? Scrie-ne în privat pentru detalii și locuri.
Whatsapp: 0723389311

GetOutTravel

Address

Valea Lunga 49
Fetesti

Opening Hours

Monday 08:00 - 21:00
Tuesday 08:00 - 21:00
Wednesday 08:00 - 21:00
Thursday 08:00 - 21:00
Friday 08:00 - 21:00
Saturday 08:00 - 21:00
Sunday 08:00 - 21:00

Telephone

+40723389311

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Get Out Travel posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Get Out Travel:

Shortcuts

Share

Category