09/09/2026
PIATRA ALTARULUI.
DE DATA ASTA, PE BUNE.
După încălzirea de pe Astragalus, a venit și ziua pentru care venisem, de fapt, în Cheile Bicazului: Piatra Altarului.
5 lungimi de coardă. Un traseu despre care credeam că va fi destul de lejer. N-a fost. 😄
Stâncă serioasă, expunere cât trebuie ca să simți permanent unde ești, asigurări destul de distanțate și câteva pasaje care ne-au ținut bine conectați la traseu. Iar după ce am ajuns sus, aventura nu s-a terminat: retragerea, cu rapel și apoi prin pădure, pe o potecă nemarcată și nu tocmai evidentă, ne-a mai mâncat ceva timp.
Dar am prins o zi superbă. Cald, senin, Cheile sub noi și genul acela de deconectare totală pe care numai muntele ți-o poate da. Câteva ore în care nu mai există telefon, știri, probleme sau lucruri „urgente”.
Există doar următorul pas, următoarea priză, coarda și omul de la celălalt capăt.
Iar omul de la celălalt capăt a fost Rareș.
Face escaladă serioasă în Olanda și chiar dacă am mai cățărat împreună pe la Rarău, aici l-am văzut altfel. Cap de coardă de jos până sus.
Tehnică, îndemânare, calm, stăpânire de sine, lucrul cu echipamentul... fără grabă și fără spectacol inutil. Pur și simplu foarte sigur pe ceea ce face.
Recunosc: la un moment dat m-am simțit ca un turist care și-a angajat cel mai bun cap de coardă. 😂
Și mi-a plăcut teribil senzația.
Adrenalină, concentrare, încredere, siguranță și câteva ore petrecute cu băiatul meu într-un loc absolut spectaculos.
Piatra Altarului ne-a luat mai mult decât calculasem și ne-a pus ceva mai mult la treabă decât ne așteptam.
Cu atât mai fain a fost când am ajuns sus.
O zi din aia care rămâne.