15/10/2026
𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢, 𝐬𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐥𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜 𝟏𝟎𝟒 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐈̂𝐧𝐜𝐨𝐫𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚, 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟐, 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐫𝐮𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢.
Când vedem imaginile surprinse atunci, care impresionează și în zilele noastre, ne putem gândi că festivitatea a fost concepută de la început exact cm s-a desfășurat. 𝐷𝑎𝑟 𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑡𝑖𝑎𝑡̦𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑜 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑛?
Inițial, când au început primele pregătiri pentru Încoronare, adică în 1920, 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐦𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐞𝐫𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐚̆𝐳𝐮𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐛𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢. Abia ulterior a fost luată decizia ca aceasta să fie mutată în fața clopotniței.
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐬-𝐚 𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐡𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐞?
Iată cm este sintetizat totul, în volumul „Memoria Urbis”:
„În perioada 1920-1922 au apărut 𝑚𝑜𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖 𝑖̂𝑛 𝑎𝑔𝑒𝑛𝑑𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑡̦𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑐𝑒𝑟𝑒𝑚𝑜𝑛𝑖𝑒𝑖. Organizatorii au fost puși în situația de a adapta programul în funcție de 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 invitat și de 𝐝𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 ce caracteriza reprezentarea ecleziastică la cel mai înalt nivel. La Alba Iulia a fost construită biserica încoronării, numită ulterior Catedrala Încoronării. Cu toate acestea, actul ca atare nu s-a desfășurat în biserică, ci în fața clopotniței acesteia.
Faptul are 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐢 mai importante.
𝐼𝑛𝑖𝑡̦𝑖𝑎𝑙, 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎̆𝑟𝑢𝑖 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑢 𝑎𝑙 𝐶𝑎𝑠𝑒𝑖 𝑅𝑒𝑔𝑎𝑙𝑒, 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎̆𝑟𝑢𝑖 𝑑𝑒𝑚𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑎𝑙 𝑠𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑎𝑙 𝐵𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑎𝑙 𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡𝑒𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑖𝑠𝑡𝑎 𝑖𝑛𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖 𝑠-𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑏𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎̆. Era un mod de a gândi care ar fi dus la un eveniment exclusivist, desfășurat într-un spațiu închis. Aceasta în condițiile în care 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐜𝐨𝐫𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐫𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐦𝐞𝐬𝐚𝐣 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞. 𝐏𝐨𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐥𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝟑𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞, 𝐚𝐝𝐚̆𝐮𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮-𝐬𝐞 𝟏𝟓.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢, 𝐟𝐨𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐛𝐚𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥.
În altă perspectivă, episcopii romano-catolici și greco-catolici invitați s-au conformat unei 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚̆𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐩𝐞𝐢 𝐏𝐢𝐮𝐬 𝐚𝐥 𝐗𝐈-𝐥𝐞𝐚 în privința canonului care îi oprea să participe la serviciul religios ortodox, lăsându-i disponibili doar pentru partea civilă a încoronării.
În cele din urmă, în biserică, patru mitropoliți din toate provinciile noii Românii au oficiat, în prezența familiei regale și a numeroși oficiali, Doxologia încoronării, apoi sfințirea coroanelor și a celorlalte însemne regale.
𝐀𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐬-𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞𝐫𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐟𝐚𝐬𝐭 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐫𝐜𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐢𝐦𝐛𝐨𝐥𝐢𝐜𝐚̆. Toate accesoriile evenimentului trebuiau să exprime autohtonizarea dinastiei, integrarea ei în istoria țării. Suveranul purta uniforma de general al Regimentului 1 Vânători. Unul dintre însemnele puterii monarhice, buzduganul de aur de tradiție voievodală, era ornat cu reprezentări alegorice ale provinciilor României Mari. Coroana regelui era aceea cu care se încoronase Carol I în 1881, făurită din oțelul unui tun turcesc capturat în 1877 de români, la Plevna. Coroana reginei, de aur, se asemăna cu cele ale împărăteselor bizantine. În aceeași tradiție se încadrau hlamidele purtate de suverani, din brocart, cu revere de hermină, ornate cu paftale și lanțuri de aur. Toate însemnele regale erau daruri de la națiune, ilustrându-se astfel principiul constituțional al puterilor națiunii exercitate de monarh prin „delegațiune”.
𝐏𝐞 𝐨 𝐞𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚̆ 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐜𝐥𝐨𝐩𝐨𝐭𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐢, 𝐬𝐮𝐛 𝐮𝐧 𝐛𝐚𝐥𝐝𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧 𝐬𝐨𝐦𝐩𝐭𝐮𝐨𝐬, 𝐚 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐥𝐨𝐜 𝐥𝐚 𝟏𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟐 𝐢̂𝐧𝐜𝐨𝐫𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐠𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐅𝐞𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐧𝐝 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐧𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚. Săvârșind gestul lui Napoleon, repetat în România de Carol I, Ferdinand s-a încoronat el însuși. A luat apoi coroana de aur și a așezat-o pe creștetul reginei, care îngenunchiase.
𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐚𝐥𝐭 𝐚𝐥 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐞𝐱𝐭𝐞𝐫𝐧𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐢𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚̆. Din Casa Regală a României mai venise principele moștenitor Carol, însoțit de soția sa, Elena, principesă a Greciei. Principesa română Maria devenise de curând regină a sârbilor, croaților și slovenilor, iar principesa Elisabeta, regină a Greciei. Mai erau reprezentate casele regale ale Marii Britanii, Spaniei și Italiei. Olanda, Cehoslovacia, Franța și Belgia au desemnat misiuni speciale. Alte 13 țări, între care Statele Unite ale Americii și Japonia, i-au delegat pe miniștrii lor plenipotențiari, iar Vaticanul, pe nunțiul apostolic la București, cardinalul Francesco Marmaggi.
Dintre demnitarii interni erau prezenți Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, membri ai guvernului, președinții Camerelor și parlamentari, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, conducerea Academiei Române, rectorii universităților și 33 de generali.
𝐶𝑢 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑙𝑢𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑠𝑎 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑟𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝐴𝑙𝑏𝑎 𝐼𝑢𝑙𝑖𝑎 𝑎 𝑟𝑒𝑓𝑙𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡 𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑠̦𝑖, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑠𝑡, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖.”
𝑆𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑓𝑜𝑡𝑜: memoriaurbis.apulum.ro
