PleiadLi'RArieni

13/11/2023

02/11/2023

02/11/2023

02/11/2023

GETUL LUP-TĂTOR SAU LUPUL GETIC
Ca să știm cine sîntem, trebuie să ne cunoaștem trecutul, de aceea cu toții trebuie să fim conștienți de un fapt elementar:
LUPtător are la bază cuvîntul "LUP".
De aceea, Războinicii Geți mai erau numiți și "lupi".
De aceea, părinţii Bisericii creştine, dorind să înlăture, din conştinţa credincioşilor, vechile tradiţii păgîne, au suprapus mai multe sărbători peste cultul dedicat animalului sacru al geților, LUPUL.
Mai există și alte denumiri pentru lup: vlah/vloh, care la germanici va deveni wolf.
Iar Valahia înseamnă, de fapt, ori ''Țara Lupilor'', ori PĂDUREA (Vlăsia, Vlahia) LUPILOR.
Iubitori de natură și fini observatori ai ei, geții remarcaseră forța, înțelepciunea și devotamentul acestor animale.
Această vietate, prototip al războinicului înnăscut şi model de demnitate, a fost personificată şi aleasă totem de către strămoşii autohtoni ai rumînilor, geții.
Ca LUPtători împotriva duşmanilor, ei doreau să semene şi să se comporte ca divinitatea LUP, pe care o invocau în LUPtă (vezi stindardul GETIC din poze) şi în alte împrejurări.
Europenii au sărbătorit, în epoci diferite, Anul Nou, fie în preajma Solstițiului de Iarnă (cel mai vechi, pe care'l numim Crăciun, pe care l'am moștenit și peste care s'a așezat, în parte, Nașterea lui Iisus Hristos), fie în preajma Echinocțiului de Primăvară (mai recent, de vreme ce e legat de anul agricol, și, probabil, împrumutat de la popoarele Orientului Apropiat, peste care s'a așezat Paștele), fie în preajma Echinocțiului de Toamnă (Anul Nou Celtic, ale cărui amintiri le putem găsi și în Sîmedrul rumînilor).
Dacă la celţi, sărbătoarea celtică a recoltei, Samhain (31 octombrie spre 1 noiembrie), care celebra ultima recoltă din an, marcînd sfîrșitul sezonului fertil, sfîrșitul ''jumătății luminoase” a anului și începutul ''jumătății întunecate'', era considerată a fi ''Anul Nou Celtic”, această sărbătoare fiind dedicată celor morți, la geții lupi, există între 13 noiembrie şi 6 decembrie, o serie de sărbători şi obiceiuri foarte vechi, cunoscute sub numele de ''Filipii de Toamnă” sau „Grădineții”, dedicate și ele morților.
''Filipii de Toamnă” - Filipul cel Șchiop, Godinetul Șchiop sau Ovidenia – 21 noiembrie.
Această perioadă este identificată de către etnologi cu ''Anul Nou Getic''.
Acestea sînt legate de credinţa străveche în reînnoirea periodică a timpului.
Vechii geți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în această perioadă, permițînd spiritelor, bune sau rele, să o traverseze.
În unele regiuni, sărbătoarea Filipilor este cunoscută şi sub denumirea de ''Grădineții”.
Grădineț - Godineț - Gădineţ - Gădinet este numele divinităţii Iernii, Lupul, la fel cm Căluş este numele divinităţii Verii, Calul, celebrat la Rusalii.
Lupul, ca oricare altă divinitate, poate ajuta şi pedepsi credincioşii.
Se spune că numai el vede şi sfîşie dracii la Bobotează, că sperie sau alungă bolile copiilor.
În Platforma Luncani, în imediata apropiere a cetăţilor getice din Munţii Orăştiei, primul alăptat al copilului se făcea printr'un aparat confecţionat dintr'o falcă şi o piele de lup, numit gură de lup.
Pe arii relativ extinse copiii grav bolnavi, după ce erau supuşi unor practici magice, erau numiţi Lupu, vietate de care să se sperie moartea.
Filipii sînt personificări divine ale lupului.
Simbolul lupului apare în numeroase tradiţii spirituale ale lumii.
Atunci cînd este considerat divinitatea iernii şi a nopţii, valorizarea sa devine pozitivă.
Faptul că lupul vede noaptea, îl transformă în simbol al luminii, cu caracteristici solare, de erou războinic şi strămoş mitic.
Simbolistica sa are un caracter iniţiatic, dîndu'i lupului un rol de călăuză.
La 21 noiembrie, sărbătoarea, numită Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia corespunde în calendarul popular cu celebrarea unei divinităţi a lupilor, ''Filipul cel Şchiop” sau ''Godinetul Șchiop”.
Ţăranii au grijă să ţină cm se cuvine această sărbătoare de teama de a nu fi pedepsiţi de Filipul cel Şchiop.
Se zice că ar fi cel mai mare dintre Filipi, fiind sfînt, ce ''ar fi fost pedepsit de Dumnezeu că s'ar fi abătut de la dreapta credinţă''.
Nenumărate rituri de purificare prin foc, în general rituri de tranziţie, sînt caracteristice pentru culturile agrare.
Într'adevăr, ele simbolizează incendierea ogoarelor care după aceea se împodobesc cu o haina verde de natură vie.
În lumea satului rumînesc i se spune şi Vovidenia sau Ovidenia, termen ce provine de la rusescul ''văvedenie” (intrare).
Se zice că ar fi ziua în care începe iarna, iar ţăranii spun că în noaptea de Ovidenie comorile ascunse ard cu flacără albastră iar cerurile se deschid şi, precum în ziua de Crăciun, animalele pot grăi cu glas omenesc.
Cum este o sărbătoare a luminii, ''ce sparge întunericul iernii şi al morţii'', există tradiţia (de pe vremea pelasgo-geților), de a petrece această noapte cu lumină şi cu focuri aprinse, cercetînd cerul cu luare-aminte, pentru a afla din semnele vremii şi ale rodului anului ce urmează, dar ''frumuseţile cerului sînt văzute numai de cei buni la Dumnezeu, cm ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie.
Această sărbătoare se ţine pentru ochii ce văd, pentru vedere.
În acest scop, unii oameni sfinţesc în această zi cîte un fuior, cu ajutorul căruia, la nevoie, se şterg la ochi cu apă.
Ovidenia este considerată, la rîndul ei, zi magică, în care se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor şi sînt martorii unor miracole.
O trăsătură caracteristică a acestei sărbători este metafora luminii, prezentă în legende, credinţe şi superstiţii.
Acum se aprind lumînări despre care se crede că nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiţi.
Tot din vechime, lunii Noiembrie i se mai spunea și ''Zodia Lupului" sau ''Luna Lupului”.
În luna noiembrie, constelația Orion își face apariția, înainte de miezul nopții, înspre sud-est.
Împreună cu el apar și cîteva din constelațiile de iarnă, Ta**us, Gemini, Canis Minor și Canis Major.
Stelele strălucitoare ale acestora se disting foarte bine, Aldebaran, Procyon, Castor și Pollux fiind printre cele mai strălucitoare stele de pe întreg cerul.
Cele mai strălucitoare stele de pe cerul vizibil iarna, seara și apoape toată noaptea, formează un mare triunghi aproape echilateral.
În consecință, se numește ''Triunghiul de iarnă”.
Este ușor de identificat din cauză că în interiorul lui nu sînt stele strălucitoare.
Stelele ce compun ''Triunghiul de iarnă” sînt Sirius, Procyon și Betelgeuse.
În multe civilizații străvechi de pe glob, Sirius, ''Steaua câinelui'' sau ''Steaua Lupului Ceresc'' a fost înconjurată de mister.
Învățăturile ezoterice din toate timpurile i'au atribuit, în mod invariabil, un statut special, iar importanța ei în simbolismul ocult este binecunoscută.
Tribul Lupului (Skidi) din Nebraska o cunoștea pe Sirius sub numele de ''Steaua lupului'', în timp ce alte triburi din zonă îi spuneau ''Steaua coiotului''.
Sirius este considerată ''Soarele din spatele Soarelui”.
Dacă Soarele întreține viața fizică, Sirius este considerată că întreține și conservă viața spirituală.
Sirius a fost venerată de multe culturi antice și se credea a fi Portalul spre Cer.
Zeii Cinocefali (cu capete de cîine) - sînt extrem de vechi și răspîndiți, ei avînd de cele mai multe ori un rol funerar, ca ghizi ai sufletelor și gardieni ai morților.
Aceștia sînt reprezentarea lui Sirius (Steaua Cîinelui).
În Egiptul Antic, Sirius era văzută ca cea mai importantă stea de pe cer.
De fapt, ea stătea la baza întregului sistem religios al egiptenilor.
Era venerată sub numele de Sothis și asociată cu Isis, zeița-mamă din mitologia egipteană.
Isis este aspectul feminin al trinității formate din ea, Osiris și fiul lor, Horus.
La egipteni, Sothis era o stea atît de importantă, încît cele mai multe zeități ale lor erau asociate, într'un fel sau altul, cu ea.
Anubis, zeul morții (cel cu cap de șacal sau de cîine) și Toth, marele învățător al umanității, erau și ei asociați cu Sirius.
LUPERCUS - lat. ''cel care apără de lupi”, în mitologia romană, este zeul italic străvechi, zeu al pastorilor, protector al turmelor, identificat cu zeul Pan, zeul din mitologia greacă veche, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor şi înlocuit mai tîrziu de Faun, zeul fecundității din mitologia romană.
"Legenda spune că Romulus și Remus, intemeietorii Romei, au fost fiii preotesei Rhea Silvia și ai lui Marte, zeul războiului.
Abandonați, condamnați la moarte și cruțați de servitorul ce trebuia să înfăptuiască crima, sînt găsiți de o lupoaică, ce îi alăptează și îi adăpostește într'o peșteră.
Stăteau în Lupercal, în peștera unde tradiția a susținut că Romulus și Remus au fost alăptați de lupoaică.
Peștera se afla la poalele dealului Palatine, pe care se credea că Romulus a întemeiat Roma.
Acolo au fost descoperiți de un păstor, care'i ia în casa lui și'i crește ca pe proprii copii.
Această peșteră a fost sacrariul zeului Lupercus și în gaiul ce o înconjoară era altarul cu o statuie a zeului, îmbrăcată numai cu o piele de capră peste umeri.
Acest loc se numea Lupercal.
Soția zeului s'a numit Luperca și păstorii credeau că s'a prefăcut în lupoaică, ca să scape pruncii de moarte.
Conform legendei înregistrate de către Plutarh și Livius, Romulus a fost ca primul Rege al Romei.
Romulus l'ar fi ucis pe Remus într'o dispută asupra locului viitorului lor oraș, pe care Romulus avea să'l numească după numele său, Roma.
Vechimea acestei sărbători a fertilității, de dinainte de fondarea Romei antice, nu a fost stabilită, iar originea ei s'a pierdut prin veacurile istoriei."
Atanasie Marian Marienescu – "Cultul păgîn și creștin. Sărbătorile și datinile romane vechi."
La geți, Lupul, după unele legende, avea și un rol funerar, de călăuză a sufletelor în lumea de dincolo, unde ajungeau însă numai cei virtuoși prin fapte.
Cu siguranță el, în această ipostază îl reprezenta pe Sirius.
Rolul psihopomp, de călăuză în regatul morţilor, apare mai ales în mitologia rumînească, în bocete care vorbesc despre întîlnirea cu animalul iniţiatic:
''Și'ți va mai ieși / Lupul înainte, / Ca să te înspăimînte. /
Să nu te înspăimînţi, / Frate bun să'l prinzi, /
Că lupul mai știe / Seama codrilor / Și'a potecilor. /
Și el te va scoate / La drumul de plai, /
La un fecior de crai, / Să te duci în rai.''
Toate aceste sărbători dedicate lupului, o au în prim-plan pe Sirius, Steaua Câinelui sau a Lupului Ceresc, venerată pe tot cuprinsul globului și care compune, în perioada aceasta, "Triunghiul de Iarnă".
Steaua Sirius, considerată "Portalul spre Cer", "Ținutul Zeilor", din vechime a fost paznicul și călăuza sufletelor celor morți.
Din cauza asta, în perioada aceasta, majoritatea sărbătorilor sînt dedicate morților.
Pentru că Lupul - Cîinele - Sirius, călăuza, păzește intrarea dintre lumi.
Acestea încep cu:
- Ziua Lupului sau Filipul cel Mare de Toamnă - 13 noiembrie,
- Grădineții (Filipii) - 13-16 noiembrie,
- Filipul cel Șchiop sau Godinetul Șchiop - 21 noiembrie
- Sărbătoarea Lupului (Sfîntul Andrei sau Indrea) - 30 noiembrie,
- şi se încheie cu Ziua Sfîntului Nicolae (6 decembrie).
Interpretarea miturilor din culturile antice nu este o știință exactă și legăturile sînt greu de demonstrat.
Totuși, legătura simbolică dintre Sirius și cunoașterea ocultă apare constant în istorie, traversînd veacurile.
De fapt, ceea ce este venerat astăzi de ocultiști era venerat și acum o mie de ani.
Societățile secrete moderne, care sînt considerate ordine hermetice, îi atribuie stelei Sirius cea mai mare importanță.
Simbolismul acestor societăți relevă o conexiune profundă între Sirius și filozofia ocultă.
Steaua Cîinelui este punctul central al învățăturilor acestor societăți secrete.
Ca dovadă, multe societăți secrete sînt numite după această stea.
Din zorii civilizației și pînă în timpurile noastre, de la triburile din Africa pînă la marile capitale ale lumii, steaua Sirius a fost și încă este văzută ca astrul dătător de viață.
În ciuda diferențelor dintre culturi și epoci, Stelei cîinelui îi sînt atribuite aceleași calități extraordinare, ceea ce ne facem să ne întrebăm:
Cum a fost posibil ca toate culturile să se sincronizeze perfect în miturile lor despre această stea?
A existat o sursă comună care i'a determinat pe toți oamenii de pe pămînt să asocieze Steaua Cîinelui sau Steaua Lupului cu divinitatea, sursa cunoașterii, înțelepciunii și puterii?
Ca să răspundem la această întrebare trebuie să știm răspunsul la alta:
CINE AU FOST PRIMII PĂMÎNTENI ?
GET= PĂMÎNTEAN
Avem așadar răspunsul în GET, și ce ne'a rămas de la strămoșii noștri: GET-BEGET !!!
Aceste legături devin și mai evidente cînd examinăm simbolismul și învățăturile societăților secrete, ale căror credințe și ritualuri sînt în mod special legate de acest corp ceresc.

02/11/2023

The Celts:
A Distinct Ethnic Group

The Celts were a distinct ethnic group made up of tribes spread across Europe. They shared similar languages, traditions, religions, and cultural practices and were known for their fierceness in battle and the fact the Romans perceived them as a culture of barbarians. Even the name given to them by the Romans (Galli) translates to barbarian. Although the first mentions of the Celts were in Roman texts from around the 7 th Century AD, the Celtic culture is thought to have emerged around 1200 BC.
Despite the picture the Romans painted of a savage and brutish society of uncultured, unrestrained ruffians, their culture was a complex one. Their distinctive artistic style has survived into the 21 st century, likewise some remnants of their traditions and language. The way the Romans depicted the Celts has influenced our modern opinions of their society, as evidenced by popular depictions like the Asterix comics, but there are a lot of fascinating facts about Celtic society which show a different side of the Celts altogether.

1. The Celts Did Not Originate in Ireland or Scotland

Today, people think of the Celtic culture as being a part of Irish and Scottish heritage. The instantly recognizable Celtic art style is something people associate with Ireland, and movies such as Braveheart cement the idea that the Celts were present in Scotland. Furthermore, most British school children are taught about Hadrian’s Wall , built by the Roman emperor Hadrian in 122 AD to keep the Picts, a Celtic tribe in modern Scotland, confined to the North.

So, it comes as a surprise to learn that the Celts were not originally from either of these regions. In fact, the earliest evidence of Celtic culture is from the site of Hallstatt, Austria. The site has over 1000 burials with Celtic features, dated to approximately 1200 BC.

2. The Celts Paid Attention to Their Hygiene

Thanks to the Roman accounts, we tend to think of the Celts as scruffy, dirty, and smelly. However, the archaeological evidence shows that this is far from true. Celtic sites have an abundance of grooming tools, such as combs and hair pins. There is even evidence that it is the Celts introduced the Romans to soap, and that it was mandatory in some tribes for the men to bathe before enjoying their evening meal.

3. They Were Head-Hunters

Although many of the Roman ideas about the Celts were exaggerated or entirely inaccurate, they did have some traditions which were barbaric. One of the grimmer aspects of Celtic tradition was the practice of head-hunting. The Celts believed that human souls resided in heads, and so after victory in battle Celtic warriors would decapitate their enemies. Having a large collection of enemy heads was a sign of prestige to the Celts, and they would even go so far as to decorate the doors to their houses with the heads of their enemies to show off how successful they were in battle. At one site in France there is even a pillar with special niches carved out to display severed heads.

4. They Developed Weaponry Long Before Their Rivals

The fact the Celts were able to spread across such a large part of Europe and survive so long was probably due to their advanced weaponry. The Hallstatt Culture was one of the first to adopt iron for weapons, which was far superior to the bronze weapons used by their rivals. This edge on their competitors – perhaps more accurately described as their victims - was something they took full advantage of to grow their empire and spread far further than would otherwise have been possible.

5. They Had Their Own Complex Calendar

While the Romans had the Julian calendar, the Celts had their own calendar for predicting the seasons and calculating time. The Coligny calendar was found in woods near Coligny, France in the 1890s, and consisted of a large bronze tablet with intricate engravings. It was originally a mystery what the tablet, which is 1.48 meters x 0.9 meters (4’10” x 2’11”), represented though it was ascertained to have been made during the 2 nd Century based on the artifacts it was found with.

When it was reconstructed, it was finally revealed to be a calendar which covered 5 years divided into 12 months per year with an extra month once every third year which functioned in the same way as a leap year. The calendar was extremely complex, and even accounted for the different times the sun and moon took to circle the earth which meant it kept time accurately, unlike the Julian calendar which sometimes resulted in the Romans celebrating the start of Spring in August. The calendar was probably created and used by druids and functioned partly to help with the timing of festivals and rituals.

6. They Were Very Skilled at Horse Riding

The Celts were known for their prowess in battle and in particular for their skills on horseback. They had a special kind of sword called a Spatha, worshipped a horse goddess called Epona and were even recruited into the cavalry of the Roman armies after their regions had been conquered. They would also use horse drawn carriages in battle and were very skilled in this technique. They were known to decorate their horses and chariots with the heads of their enemies to show how many people they had killed in battle and so intimidate the enemy.

7. They Worshipped a Huge Number of Gods and Goddesses

There were hundreds of gods and goddesses in the Celtic pantheon, and some of them were so niche that only a single tribe or even family worshipped them. The druids, who led religious ceremonies, were in charge of rituals which included sacrifice. These ceremonies would usually take place at shrines in natural locations such as hilltops and streams, but there were some secret ceremonies which would be conducted in hidden sacred groves. The druids were very important in Celtic society as they served as judges, teachers, and lore-keepers.

8. Celtic Women Could be Warriors Too

Unlike many ancient civilizations, there are many accounts of women who were warriors in the Celtic society. One such female warrior is Boudicca who infamously fought to prevent the Romans from invading her territory . When she was eventually defeated, she committed su***de by drinking poison rather than submitting to the Romans. There are many other contemporary accounts of women participating in and even leading battles. The Romans found the idea of female warriors particularly shocking, and the writers Posidonius and Strabo both described an island of Celtic women where men could not venture for fear of death.

Many of the Roman accounts of the Celts are propaganda designed to provoke an image of wild savages, both to excuse their failures against a people who fought like wild animals and to make their victories over them even more glorious. But despite this propaganda and fearmongering there are some elements of truth – the Celts were fearsome in battle, and the practice of headhunting in particular was something which must have helped to cultivate the image of a barbaric people who acted like wild animals. It should be remembered in the case of the Celts that history is written by the victors. It was easy for the Romans to erase the accomplishments of this complex society, particularly when they themselves had been trying to avoid the headhunters!

Source: Ancient Origins
Image: Celtic woman warrior woman ready to attack. ( danrentea / Adobe)