02/09/2026
Traversarea Crestei Făgărașului — Partea a II-a: impresii de pe traseu
În prima parte am povestit despre conținutul rucsacului și despre cm s-au desfășurat zilele petrecute pe creastă. Așa cm am promis, în partea a doua vreau să las puțin cifrele și echipamentul deoparte și să vă povestesc ce am văzut și ce mi-a rămas în minte după această traversare.
Pornind din Turnu Roșu, primul lucru pe care l-am remarcat a fost starea traseului. Până în Șaua Viștea, marcajele sunt bune și ușor de urmărit. Mai departe, până la Refugiul Comisu, marcajul este mai vechi, dar încă vizibil. În unele locuri am observat chiar mici modificări față de traseul pe care îl știam eu. Pe Custura Sărății, de exemplu, noul marcaj diferă în unele zone de traseul pe care îl aveam în memorie.
O altă surpriză plăcută a fost cât de ușor poți gestiona greutatea rucsacului dacă îți planifici bine traseul. Cu rezervări făcute din timp la diferite cabane, poți dormi decent și, mai ales, poți renunța la câteva kilograme de mâncare. O noapte la cabană înseamnă două mese mai puțin de cărat: cina și micul dejun. Pe un traseu atât de lung, diferența se simte.
Și apa s-a dovedit mai puțin problematică decât mă așteptam, chiar și cu izvoare pe care le știam și care între timp au secat. În general, găsești câte un izvor la fiecare 2–3 ore de mers. Unele au debit mic, altele au mai secat, dar, cu puțină planificare, te poți realimenta din loc în loc. Nu trebuie neapărat să pleci cu apă pentru o zi întreagă în spate.
La refugii, însă, lucrurile stau puțin diferit. Cu un management bun al timpului, poți găsi loc, dar trebuie să ajungi devreme. Nu te poți baza pe ideea că vei ajunge seara târziu și vei găsi un loc liber. În perioadele aglomerate, o variantă de rezervă, un cort ușor sau un echipament de bivuac poate face diferența dintre o noapte liniștită și una în care începi să cauți adăpost pe întuneric.
Un lucru care m-a bucurat a fost să văd foarte mulți turiști străini. Și nu doar în zonele foarte cunoscute. Între Șaua Zârnei și Cantonul Rudărița, de exemplu, am întâlnit oameni din alte țări într-un loc în care, cu câțiva ani în urmă, puteai merge mult timp fără să vezi picior de om. Se pare că Făgărașul începe să fie descoperit din ce în ce mai mult și dincolo de traseele sale celebre.
Și tot legat de oameni, am observat ceva care m-a surprins plăcut: problema câinilor agresivi de la stâne pare să se fi mai redus. În această tură am întâlnit câini agresivi într-un singur loc, în zona Fereastra Mică a Sâmbetei. În rest, am trecut pe lângă stâne și turme de oi, iar câinii ne-au ignorat complet.
Din păcate, nu toate întâlnirile de pe traseu au fost la fel de plăcute.
Pe măsură ce ne apropiam de zonele foarte populare, am început să întâlnesc tot mai mulți oameni care păreau să fi plecat la drum fără să înțeleagă cu adevărat ce presupune un traseu de asemenea lungime și dificultate.
În zona Moldoveanu, de exemplu, „pelerinajul” prin Valea Rea este impresionant prin numărul de oameni, dar și îngrijorător prin lipsa de pregătire a unora dintre ei. Am văzut persoane foarte slab echipate și evident nepregătite fizic pentru traseu. Problema nu este că oamenii vor să ajungă pe Moldoveanu, este foarte bine că vor să descopere muntele. Problema apare atunci când pleacă fără să știe cât au de mers, câtă apă le trebuie sau ce echipament este necesar.
De la Bâlea spre Moldoveanu am întâlnit oameni care nu aveau o idee clară despre lungimea traseului, cu apă insuficientă și echipament neadecvat.
La un moment dat, în timp ce așteptam să treacă niște maratoniști în zona „La trei pași de moarte”, un termos de aproximativ un litru venit de sus mi-a trecut razant prin fața ochilor. Am continuat drumul și d**a cateva minute, am ajuns din urmă proprietarul termosului. Avea buzunarele rucsacului pe jumătate deschise, era destul de epuizat și nu mai avea suficientă apă. I-am atras atenția să-și închidă buzunarele și l-am lăsat împreună cu grupul său.
Situația mi-a rămas în minte nu atât pentru termosul care putea lovi pe cineva, cât pentru cât de repede se poate transforma o simplă neglijență într-un accident pe munte.
Tot pe urcarea spre Vârful Viștea am întâlnit un cuplu care își căra literalmente casa în spate. Rucsacul lui avea, după spusele lui, peste 25 kg, iar femeia abia mai mergea de epuizare. Ceea ce m-a frapat cel mai tare a fost că, pe lângă tot acel echipament, bărbatul avea prins de rucsac și un cort rotund de plajă, din acelea de la Decathlon care se desfac singure în două secunde. Am stat puțin de vorbă cu ei și, pentru că aveau mașina la Bâlea, i-am sfătuit să nu se mai întoarcă pe creastă cu asemenea greutate în zilele următoare, ci să coboare pe Valea Sâmbetei și să ia un taxi până la Bâlea. Nu știu ce au decis în cele din urmă. Sper doar că au ales varianta mai sigură.
Și, pentru că suntem la capitolul „tehnologie pe munte”, lângă Refugiul Viștea am avut parte de una dintre cele mai amuzante situații. Dintr-un rucsac se auzea foarte clar: „Virează la stânga... virează la dreapta...”
Google Maps își făcea treaba. Doar că muntele nu prea ține cont de Google Maps. 😄
Atenție: Google Maps nu este o aplicație de navigație montană și nu ar trebui folosită ca instrument principal pentru orientarea în zone sălbatice. Pentru munte există hărți și aplicații dedicate, dar nici acestea nu înlocuiesc cunoașterea traseului și capacitatea de a te orienta.
În Fereastra Sâmbetei am întâlnit o altă situație care m-a pus pe gânduri. Lângă refugiu erau 10–15 corturi, inclusiv familii cu copii, iar refugiul era și el ocupat.
Nu am absolut nimic împotriva familiilor care merg cu cortul pe munte. Din contră. Cred că este una dintre cele mai frumoase modalități de a petrece timp împreună în natură. Dar refugiile montane ar trebui păstrate, pe cât posibil, pentru situațiile în care cineva chiar are nevoie de adăpost. Dacă ai cort și condițiile permit să dormi în el, poate că locul din refugiu ar trebui lăsat pentru cineva care nu are această posibilitate.
Tot în Fereastra Mică a Sâmbetei am asistat la o situație putin mai tensionată. Ciobanul din zonă și-a condus oile și câinii (destul de agresivi) spre zona corturilor de lângă refugiu. La un moment dat, o femeie a folosit o goarnă din dotare pentru a speria câinii. Din ce am înțeles de la cei de acolo, în aceeași zi câinii ar fi mușcat destul de rău un turist străin în apropierea izvorului.
La auzul goarnei, câinii și oile s-au îndepărtat, iar ciobanul s-a enervat și a început să-i amenințe. Discuția a devenit destul de aprinsă, dar, din ce ne-am dat seama, cei care erau cu corturile îl cunoșteau pe cioban și probabil, erau din zonă, așa că noi am preferat să ne continuăm drumul.
Dacă tot vorbim despre lucruri care nu mi-au plăcut, nu pot să nu menționez ceea ce se vede din zona Vârfului Lutele.
Privind spre Munții Perșani și Culmea Lerescului, suprafețele mari de pădure exploatate sunt greu de ignorat. Nu știu în ce măsură aceste exploatări sunt urmate de împăduriri și nici care este motivul exact al tăierilor: exploatare forestieră, dăunători sau arbori bolnavi. Cert este că, privite de la distanță, zonele afectate sunt foarte vizibile și schimbă imaginea pe care o ai asupra peisajului.
Dincolo de toate acestea, traversarea mi-a confirmat încă o dată că Făgărașul este un munte care îți oferă de toate. Trasee bine marcate și porțiuni unde trebuie să fii atent. Cabane și refugii, dar și sectoare în care trebuie să fii complet autonom. Peisaje spectaculoase, zile lungi, vreme schimbătoare și suficientă sălbăticie cât să nu uiți că muntele trebuie tratat cu respect.
Și câteva informații despre apă.
Am notat mai jos izvoarele pe care le-am întâlnit în această tură. Sigur mai sunt și altele, dar acestea sunt cele pe care le-am văzut personal.
Turnu Roșu – Scara
• Pe drumul către Mănăstirea Turnu Roșu, cu aproximativ 200 m înainte de mănăstire, se află o troiță pe partea dreaptă.
• Izvor sub Vârful Chica Fedeleșului, exact pe traseu.
• Izvor în Șaua Apa Cumpănită.
• Două izvoare exact pe traseu, între Șaua Suru și Șaua Budislavului.
• Izvor pe partea dreaptă, aproximativ la jumătatea coborârii din Portița Avrigului spre Lacul Avrig.
• Izvor mai jos de Refugiul Scara.
Scara – Bâlea
• Izvor lângă Lacul Călțun, în peretele dinspre Lespezi.
• Izvor între Șaua Doamnei și Șaua Paltinului.
Bâlea – Cantonul Rudărița
• Izvor la Lacul Capra.
• Două izvoare cu debit bun, pe poteca de sub creasta Arpășel–Vârtopel.
• Izvor cu debit foarte mic la Lacul de la Podul Giurgiului, sub Vârful Mircii.
• Izvor mai jos de Refugiul din Fereastra Mică a Sâmbetei.
• Izvor mai jos de Refugiul Zârna, în Valea Zârnei, la aproximativ 1.890 m altitudine. Pentru a ajunge la el trebuie coborâți aproximativ 50 m diferență de nivel față de refugiu.
• Izvor cu debit mare, chiar pe potecă, la aproximativ 20 de minute de mers de la Refugiul Zârna spre Plaiul Foii.
Debitul izvoarelor poate varia considerabil în funcție de perioadă și precipitații, așa că nu vă bazați orbește pe această listă. Verificați întotdeauna situația din teren.
Creasta Făgărașului rămâne unul dintre cele mai frumoase, dar și mai serioase trasee montane din România.
Muntele rămâne același, an de an sălbatic, răbdător și indiferent la graba noastră. Ia cu tine echipamentul potrivit și respectul pentru munte, pentru cei din jur și pentru natură și lasă în urma ta doar pașii.
