17/11/2025
S-a stins lumina la căsuță și-un intuneric rece s-a lăsat,
In vatra nu mai arde focul, cenușa lui s-a spulberat.
Mușcata din geam e uscată, apă nu are cine-i pune,
Icoana de la rasarit, singură-și zice
rugăciune!
Ca în colinda de demult, s-a hâit încet
cuptorul
Nu mai simțim miros de pâine, ci doar cm miroase dorul!
Cojoc si poale impăturate, nu mai e nicio năframă,
Cui vom mai spune secrete? Copiii... cui vor zice mamă?
Vor crește și buruieni pe curte, și nimeni nu le va stârpi,
Iar câinele urlă de singur căci n-are cine-l mai iubi!
Grădina plina de bucate, plină fi-va de
neghină,
Flori... vor crește pe mormânt, nu vor mai crește in grădină!
Nu va mai fi la fel Crăciunul, cui vom mai zice o colindă?
Căci după prag nu mai e nimeni, s-a stins și lampa de la grindă.
Cum vor fi serile de iarna? Cand depănam amintiri,
Despre zorii tinereții despre patimi si
iubiri?
Băncuța dragă de la poartă, va ajunge lemn
de foc
Nu mai e nimeni să adune pe toti vecinii
la un loc!
Vom trece muți pe lângă casă, căci nu avem cui da nici "ziua bună",
Nu ne mai chemi la o poveste, acum ne chemi cu o cunună!
Dar cred in zorii veșniciei, când ne-om revedea cu toți,
Îmbrăcați in crini de rouă, atât cei vii cât și cei morți!
Cu pomi de roade și cu flori vom împodobi grădina,
S-a stins doar becul la căsuță, nu s-a stins însă și lumina!
