MAI MULT decât o Parcare

MAI MULT decât o Parcare Căutăm și aplicăm intervenții temporare în parcarea FSPAC, cu scopul dezvoltării comunității. Această pagină este pentru a împărtăși idei. Bine ați venit!

RO: E timpul să luăm parte la schimbările și soluțiile de care Clujul are nevoie. E timpul să ne pregătim pentru viitor. FSPAC, precum multe alte instituții, poate face diferența dacă noi toți ne implicăm în cartierul nostru. Avem ca opțiuni să continuăm să așteptăm autoritățile să rezolve și să îmbunătățească cartierul SAU e timpul să ne luăm rolul de lideri și să o facem prin forțele proprii. FS

PAC dă startul unei mișcări civice în Cluj-Napoca! Vom începe prin utilizarea PARCĂRII într-un mod diferit și, concomitent, vom face cercetare de teren în cadrul comunității FSPAC și din cartier. Acum doar începem, aceasta este PRIMA FAZĂ. Acest pas ne va oferi experiența necesară creării URMĂTOARELOR FAZE. Evenimentele și intervențiile temporare din PARCARE ne vor învăța ce este și ce nu este fezabil în acest spațiu. De asemenea, astfel vom face parcarea un pod care să ne conecteze spre comunitate. Avem viziunea uni spațiu vibrant, unde au loc multe activități: cinema, teatru, dezbateri publice, muzică bună și mâncare.

Și, pentru o mai bună călătorie spre acest țel, vrem ca procesul de dezvoltare să fie bazat pe cunoaștere. E timpul să știm cine suntem în calitate de comunitate, care sunt adevăratele noastre nevoi și resurse. Vrem să fim sinceri cu noi înșine și să pornim de la realități. De aceea, este crucială cercetarea pe care o realizăm în cartier. Prin ea vom afla care este relația noastră cu cartierul. Vrem să creăm un spațiu de care ne mândrim. Un loc unde ne bucurăm să socializăm cu membrii comunității, un loc unde vrei să fii! EN: It is time to be part of the changes and the solutions that Cluj needs to confront the actual challenges and to be prepare for the future. FSPAC, as many other educational institutions, can make a difference if we all get involved in our own neighborhood. We have the option to keep waiting for the authorities to solve or improve our neighborhood or we take together the leadership and start doing whats on our hands. It is time to know our neighbors, to know our strengths and our weaknesses. Now it is time to know what we have and start using this for the improvement and benefit of our neighborhood. FSPAC is starting a civic movement in Cluj-Napoca. The plan is to take responsibility of our direct environment and lead the development of our neighborhood. We will start by using our Parking Lot in a different way besides parking cars and at the same time will do field researches inside of FSPAC and in our neighborhood. We are just starting, this the FIRST FASE. This step will give us the insights to plan the next FASES. The events and temporary interventions in the Parking Lot will give us the experience to know what is feasible or not in this space. Also by doing this will make of this space a bridge to connect with the rest of our neighborhood. We see a vibrant space where many things can happen, like: cinema, theater, public debates, good music and food! And for a better journey in this new adventure we need to base the process in knowledge. We need to keep our focus in the real needs and assets of our community. This is why is key to do research of our community and of our neighborhood. We need to understand the actual relations of our community as a whole. We want to create an area where we feel proud to be part of. A place where we enjoy to go from one place to another. A place were you want to be!

More inspiration !
23/10/2017

More inspiration !

With a floor for working, another for sleeping, and a greenhouse on the top, the Tikku house is designed to replace a city’s parking spots with living space.

A little bit of what other are doing with the parking spaces.
22/10/2017

A little bit of what other are doing with the parking spaces.

Installation is set to start soon on a major piece of public art by Marc Fornes at Crescent Stonewall Station, one of the city’s largest outdoor artworks.

Intervențiile noastre în comunitate nu sunt singurele! Oamenii din Cluj iau inițiativă și se implică în amenajarea și tr...
15/06/2017

Intervențiile noastre în comunitate nu sunt singurele! Oamenii din Cluj iau inițiativă și se implică în amenajarea și transformarea spațiilor! În acest week-end, 17-18 iunie, se vor desfășura evenimentele din cadrul proiectului Someș Delivery. Diferite grupuri de înițiativă și organizații non-guvernamentale realizează intervenții temporare pe malul Someșului. Vom avea Insula | Somes Delivery, ponton plutitor pe Someș, cinema în aer liber, Oser pe (lângă) Someș | Someș Delivery, muzică și multe alte evenimente și intervenții. Harta lor o găsiți aici:
https://www.facebook.com/SomesDelivery/photos/a.1086045761412686.1073741828.1086014981415764/1752682794748976/?type=3&theater

În cadrul Someș Delivery 2017 avem o mulțime de intervenții și evenimente - chiar dacă evenimentul are loc într-un singur weekend, echipa Someș Delivery, partenerii, voluntarii și echipele din cadrul concursului fac eforturi ca totul să fie perfect pe parcursul evenimentului. Și, bineînțeles, să lăsăm în urmă intervenții ce aduc clujenii mai aproape de Someș.

Una dintre componentele importante ale proiectului nostru e multiplicarea conceptului folosit – asset based community de...
26/05/2017

Una dintre componentele importante ale proiectului nostru e multiplicarea conceptului folosit – asset based community development. :)

La invitația celor de la USAMV, Luis Alvarez, Flaviu Nemeș, Tudor Gheorghiu și Tudor Țiclău au făcut o prezentare a întregului proces în fața studenților de la specializarea Peisagistică, anul II. Le mulțumim pentru invitație, atenție și sperăm că i-am inspirat!

Cum poate fi o parcare mai mult decât un spațiu în care staționează mașinile? 🌞🎈Iată că în ultimele săptămâni echipa de ...
26/05/2017

Cum poate fi o parcare mai mult decât un spațiu în care staționează mașinile? 🌞🎈

Iată că în ultimele săptămâni echipa de organizatori și de voluntari de la a reușit să ofere câteva exemple prin evenimentele desfășurate.

• Ce părere aveți despre acestea?

În 21 mai am transformat parcarea FSPAC într-un spațiu nou, cu muzică, mâncare, limonadă și multe jocuri. Ne-am simțit m...
23/05/2017

În 21 mai am transformat parcarea FSPAC într-un spațiu nou, cu muzică, mâncare, limonadă și multe jocuri. Ne-am simțit mai aproape de comunitatea din care facem parte și împreună am inaugurat băncile restaurate de voluntari.

Le mulțumim tuturor celor prezenți: participanți, voluntari și echipa de organizare! Amintim partenerii și sponsorii evenimentului: Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, Jazz in the Park, Suprem Advertising

Foto: Jucan Kristian Photographer, Clau Morar, Ovi B' și Andrada Rus

Împreună am creat MAI MULT decât o Parcare -  !
21/05/2017

Împreună am creat MAI MULT decât o Parcare - !

Aceasta e FSPAC Agora. Transformăm parcarea într-un spațiu public. Acesta e doar începutul :)
21/05/2017

Aceasta e FSPAC Agora. Transformăm parcarea într-un spațiu public. Acesta e doar începutul :)

Astăzi am avut și o tombolă la evenimentul din parcare, în cadrul căreia trei persoane au câștigat câte o sacoșă persona...
21/05/2017

Astăzi am avut și o tombolă la evenimentul din parcare, în cadrul căreia trei persoane au câștigat câte o sacoșă personalizată cu sigla FSPAC, cu ajutorul Suprem Advertising.

Iată cine sunt norocoșii: numerele 2, 5 și 10 - Rus Andrada Diana, Călinescu Ana-Maria și Bejan Nane-Gabriela. Felicitări!

Vă rugăm să ne trimiteți un mesaj privat pe această pagină pentru a afla cm puteți intra în posesia premiului. 🎉🎁

Haideți și voi în parcarea  ! 🎈🎉Avem muzică, jocuri, mâncare și limonadă, într-un spațiu nou, dinamic și interactiv! Ne ...
21/05/2017

Haideți și voi în parcarea ! 🎈🎉

Avem muzică, jocuri, mâncare și limonadă, într-un spațiu nou, dinamic și interactiv! Ne găsiți aici până la ora 18:00.

„Prin acest eveniment încercăm să ne cunoaștem pe noi înșine. Vrem să știm cine suntem noi în calitate de comunitate, ce...
19/05/2017

„Prin acest eveniment încercăm să ne cunoaștem pe noi înșine. Vrem să știm cine suntem noi în calitate de comunitate, ce vrem de la viitor și ce putem face pentru a ne atinge țelurile. Începând de duminică, vom începe un proces de responsabilizare a clujenilor față de cartierul și de orașul în care trăiesc.” - Tudor Gheorghiu, membru al echipei de organizare

Vă așteptăm cu drag la MAI MULT decât o Parcare - Eveniment de deschidere! :)

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai organizează duminică, 21 mai, începând cu ora 14:00

Address

Cluj-Napoca
400132

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when MAI MULT decât o Parcare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to MAI MULT decât o Parcare:

Share