SIRIA
Sprijinita pe Muntii Zarandului, acolo unde acestia se intalnesc cu Campia Aradului, incalzita de soarele cald al podgoriei Aradului, Siria a fost mentionata documentar pentru prima oara in 1169. Dar ceea ce stim e de ajuns sa te faca sa vii si sa vezi: urme ale trecutului, incantari ale prezentului si variante ale viitorului. La rascruce de drumuri, Siria noastra a fost intotdeauna importa
nta ca podgorie, ca stalp al Ortodoxiei, ca strajer al locurilor si uneori chiar capitala zonala. De aceea, fie ca te pasioneaza istoria sau esti un adevarat credincios, fie esti un pasionat al zborului sau doar iubesti natura, esti un plimbaret curios sau un pasionat ciclist montan, la Siria si in imprejurimile ei esti in locul potrivit. ISTORIA ne spune ca in secolul al XIV-lea Siria era resedinta cneazului Stefan din Siria, iar mai tarziu face parte din domeniile faimosului Iancu de Hunedoara, trecand in anii urmatori in proprietatea lui Matei Corvin si apoi al familiei Bathory. Strajuind imprejurimile, pe o culme semeata de deal, statea o fortareata: CETATEA DIN SIRIA. Rolul ei era strategic, atat de apărare cat și economic, având arondate 110 sate. Cetatea este menţionată în anii imediat urmatori năvălirii tătarilor din 1242. Centru militar si administrativ, cetatea a fost dezvoltata in etape, de Iancu de Hunedoara si de familia Bathory. Sub stăpânirea turcilor zidurile au fost întărite sporind siguranța cetății în fața atacurilor dușmane. Stilul cetății este romanic, existând un donjon masiv, locuibil prevazut cu 2-3 etaje iar la partea superioară dispune de creneluri. Cu ziduri late si inalte, cu sant de aparare si pod mobil, cetatea dispune de tuneluri secrete subterane largi. Materialele de construcție folosite sunt piatră adusă din cariera Galsa, de la o depărtare de 3,5 km si varul stins direct pe piatră (mortar cald). Proveniența lui era din varnițele de la Agrișul Mare situate la 12 km distanță peste deal.
În perioada răscoalei lui Gheorghe Doja, cetatea a fost vremelnic ocupată de cetele țărănești ale acestuia. Sub stăpânire otomană spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața i-a fost garnizoană lui Mihai Viteazul între anii 1599 - 1600. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. La ridicarea fortăreţei de apărare de la Şiria, constructorii au folosit printre altele si cărămizi ce proveneau din perioada ocupaţiei romane a acestor teritorii şi purtau stampila Legiuni a XII Gemina. Din motive strategice, trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784. Acum, cetatea este un loc incarcat de istorie, asezat parca deasupra lumii, de unde vizitatorului isi incanta simturile cu miresmele naturii, admira un peisaj spectaculos, cu vedere spre poalele incarcate cu vii, spre sat si mai departe spre intreaga zona, iar cei dependenti de andrenalina se pot lansa in sus, intr-un zbor cu parapanta sau in jos printr-o coborare curajoasa pe bicicleta, motocicleta sau atv! La poalele dealului Şiriei, sub vii, se află CASTELUL BOHUŞ. Acesta adăposteşte Muzeul şi casa memorială a scriitorului Ioan Slavici, născut la Şiria, dar şi a compozitorului Emil Monţia, care a trăit la Şiria. Clădirea este un castel construit în stil baroc târziu în 1838, care a aparţinut familiei nobiliare Bohus. În apropiere se află monumentul Antoniei Bohuş, activista pentru emanciparea femeilor, care a devenit cunoscută si datorită susţinerii revoluţiona¬rilor închişi după anul 1849, printre care se afla şi bănăţea¬nul Eftimie Murgu.
În Castel, ridicat chiar la poalele dealului pe care este situată cetatea a fost semnat în ziua de 30 august 1849, actul de capitulare a armatelor revolutionarilor maghiari de catre generalul Arthur Gorgely, comandantul rasculatilor si comandantul suprem al armatelor tariste generalul rus I.F. Paskievitsch.
În Muzeul de la Şiria, turiştii pot vedea fotocopia extrasului de naştere al scriitorului Ioan Slavici, fotocopii după actele de şcoală, diplomele obţinute la absolvirea cursurilor liceale, la Arad şi Timişoara, fotografii din perioada studiilor la Viena, manuale şcolare, reviste în care acesta a scris şi multe obiecte personale ale scriitorului.
În expoziţia dedicată lui Emil Monţia pot fi admirate pianul şi violoncelul compozitorului, culegeri de folclor şi diferite ediţii ale principalelor sale lucrări, mobilier, ca si diferite editii ale principalelor sale lucrari: "Fata de la Cozia", "Cercel", "Mostenitorul", "La fantana cu galeata", etc. Castelul este încadrat de trei monumente artistice: bustul lui Ioan Slavici (1848-1925), executat de Ioan Tolan, bustul lui Mihai Eminescu (1850-1889), de același sculptor si statuia lui Ion Russu-Șirianu (1864-1909, născut la Șiria), opera sculptorului C. Bălăcescu. La o mica distanta de castel se ridica (1910) monumentul Antoniei Bohus, ce s-a făcut cunoscuta datorita sprijinirii revoluționarilor închiși după 1849, și activității duse pentru emanciparea femeilor. Lângă monumentul patroanei se găsește un izvor cu apă potabilă, realizat de Antonia (Szögyényi) Bohus (1884) pentru a asigura apă sătenilor. Sus, în Munţii Zărandului, strajuieste locurile crucea BISERICII VECHIULUI SCHIT, FEREDEUL DIN DEAL, un lăcaş de închinare cu un trecut îndelungat, având în vedere cei peste 300 de ani vechime, după cm spun legendele. Mai in vale, in coasta Siriei, se afla mai tanara Manastire Feredeul din Vale, amandoua fiind locuri de pelerinaj, oferind liniste si pace sufleteasca, precum si curatire de boli la izvorul facator de minuni.
„Motivul acestui vechi pelerinaj este de la sine înţeles. În favoarea lui stau numeroasele mărturii ale celor vindecaţi. Unul dintre ei, un neamţ din Sântana, a ridicat în anul 1870 o troiţă existentă şi astăzi (Crucea Oarbei), drept mulţumire pentru vindecarea fiicei sale, care era oarbă. Mai târziu, pe la 1932, este consemnată vindecarea unui paralizat. După ce i s-a făcut Sfântul Maslu şi a băut apă de aici, „părintele Nicolae Bîru i-a spus: «Întinde mâna şi ia crucea». Iar el a răspuns că nu poate. Părintele a repetat de trei ori, de fiecare dată zicându-i: «Vezi că nu ai credinţă». Dar a treia oară a putut să mişte mâna“, ne povesteşte ieromonahul Teoctist Bălana, ghidul mănăstirii. Pelerinii vin la Mănăstirea Feredeu şi pentru frumuseţea slujbelor, mai ales vineri noaptea, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie, în biserica din munti. Feredeu, denumire păstrată în tradiţia locală, vine probabil de la un pustnic care a trăit în urmă cu sute de ani lângă acest izvor. Numele lui nu se ştie exact, dar pe o piatră aşezată în fundaţia bisericii vechi era gravat cu litere greceşti probabil numele de Teofil sau Filotei ori Filimon; astfel, se presupune că şi izvorul şi-ar fi primit numirea de la acest eremit Filotei. Poporul, necunoscând limba greacă, pur şi simplu i-a dat denumirea de Feredeu, pe care şi-a păstrat-o până astăzi. Pe de altă parte, lingviştii susţin că denumirea se înrudeşte cu limba maghiară, unde "feredeu" ar însemna izvor. Oricum, ceea ce contează este că numele celor două lăcaşuri monahale se trage de la izvorul cu apă făcătoare de minuni. Despre acest prim călugăr întâlnit la schitul de la Feredeu se mai spune că a fost omorât de turci. „În retragerea turcilor din Şiria, în urma păcii de la Karlovitz, din anul 1699, au ales ca punct de distrugere această mănăstire, omorând şi pe părintele Filimon prin decapitare, pentru că i-ar fi somat pe turci cu crucea în mână să plece“, vorbeşte părintele Teoctist despre sihastrul care s-a nevoit aici timp de 20 de ani. Se pare că mormântul părintelui Filimon, spune tradiţia locului, ar fi undeva în spatele altarului bisericii. Călugării spun că apa izvorului nu se strică niciodată, precum Agheazma, dar, cu toate acestea, nu trebuie consumată neapărat pe stomacul gol. Dacă înainte apa izvorului era cinstită cm se cuvine, astăzi „oamenii vin şi iau apă în cantităţi mari, ca să o folosească peste săptămână, în uz casnic, nu pentru vindecarea bolilor. Şi, într-adevăr, nu se strică, având gust plăcut, dar, din păcate, mulţi dintre ei vin, iau apă şi apoi pleacă, netrecând pe la biserică“, ne spune cu durere părintele Teoctist. Miracolul vindecării depinde şi de credinţa cu care ne apropiem de această apă sfinţitoare. Probabil din acest motiv nici nu se mai vorbeşte astăzi de bolnavi vindecaţi aici. In folclorul popular de vorbeste ca in perioada celui de-al doilea razboi mondial a avut loc "o minune de justiţie dumnezeiască", d**a ce un grup de turişti a avut un comportament necuviincios la manastire. "La plecare, la intersecţia cu şoseaua principală, unde înainte era o staţie de tramvai, doi din grup au fost trăzniţi mortal de un fulger“, povesteşte ghidul mănăstirii. Drept mărturie stă „Monumentul Turiştilor“ din Şiria, care reprezintă un fulger din marmură. In perioada Pastelor Ortodoxe, calugarii de la Schit organizeaza procesiunea "Drumul Crucii" pe un traseu prestabilit, pe deal. In comuna mai exista un numar de biserici ortodoxe, romano-catolice, precum si greco-catolice, localizate atat in Siria, cat si in satele apartinatoare Masca si Galsa. Pe meleagurile arădene, viticultura a fost practicata pentru prima data de către dacii liberi in zona colinelor, care formează ultimele ramificații ale Munților Zarandului. Podgoria arădeana este una dintre cele mai vechi "ținuturi ale vitei de vie" din zonă, fiind atestata documentar de la începutul secolului al IX-lea. Localitatea Şiria este unul dintre vârfurile triunghiului vinului Arad- Păulis - Șiria-Arad, constituind unul din reperele importante din DRUMUL VINULUI.
