11/05/2026
„𝑁𝑒𝑔𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑖-𝑂𝑎𝑠̦ – 𝑗𝑢𝑟𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑎̆𝑙𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒”, 𝑑𝑒 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑒𝑙𝑎 𝐺𝑟𝑖𝑔𝑜𝑟𝑒𝑎𝑛
Pe Tâmpa Negreștiului, orizonturile își descuie depărtările și noi ne oprim gândurile pe tâmpla Țării Oașului...
Timpul stă pe loc.
Rădăcinile oșenești se leagă etimologic de rădăcina indoeuropeană a lui „Tem –(a tăia, a separa)” – Templum (Inițial, reprezenta o porțiune de cer sau de pământ „tăiată” (delimitată) de restul spațiului pentru a fi dedicată divinității) – Tempus – Tâmpa. Călcăm pe urma desculță împietrită a Uriașilor de la Începutul Timpului, apucând cu mâinile toartele cerului.
Coborârea spre oraș e abruptă precum cioplitura de bardă într-un lemn de esență tare, dar luștile de la Poligon îmblânzesc tăietura din măduva Timpului.
Pornind de la primărie, nu uităm să trecem pe lângă siluetele statuare, emblematice în istoria Negreștiului, doctorul Mihai Pop și fotograful Ioniță G. Andron, lăsându-ne inspirați de povestea lor și parcă-i auzim șoptindu-ne din eternitate:
„Dacă veți avea fie și numai o fărâmă din nemărginita mea dragoste și nepotolitul meu dor al înălțimilor, ați avea îndeajuns ca să mai puteți dărui și altora!”
Puterile acestui dor le simțim și mai profund trecând pe lângă Muzeul Etnografic al Țării Oașului din Cleja Popii, și parcă acolo auzim bătăile inimii lui Ioniță G. Andron, fie glăsuind în ritm de toacă la biserica de lemn din Lechința, fie în graiul lemnului rânduit în povestea căsuțelor oșenești. Cu entuziasm, descoperim la pas străzile Negreștiului (Livezilor, Tudor Vladimirescu, George Coșbuc etc.) și ne bucurăm să vedem că sunt bine îngrijite puținele case mierâi cu arhitectură tradițională, rămase în picioare, dar retrase isihast în chilia timpului priveghiat de ultimele răstigniri de lemn. Căsuțele din lemn și piatră, lipite cu lut de la Berinde, ne întâmpină ca o licărire de speranță. Nu e totul pierdut! Mai sunt oameni care păstrează casele bunicilor, strămutând doar amintirile, de pe un țărm pe altul al memoriei vii. De la Cacșa, drumul de pământ ne poartă spre deal, acolo unde era odinioară vatra veche a Negreștiului întemeiat de neamurile păstorilor dintâi, purtătoare de gube negre: ograda lui Berinde; cireșii de la baba Țoțonoaia și cu moșu Țoțon; Jiboc; viile bătrâne a lui Pătruțoaia; plopii Dochii; Bârzoi; Groapa Lăzăroaii; Oleasca lui Mindiar; Groapa Țâcarului; Babou; cărarea de la Hoceanu; izvorul Olexii Petrii de pe Frasin, după Pietroasa dincolo; stânile lui Jurje, Seicu din Vrăticel și cm suiai în Făzâc erau cei ai Surdului;
La urcuș privirea se rostogolește peste peisajele altoite din zarea Tâmpei: Între Râpe, Gozurenii, Balta Runcului
Trecând printre Coasta Râpii și Grui, auzim povestea pășunilor de odinioară, pajiști hrănitoare pentru vaci și bivoli, întinse până sus, sub Grohota, printre cireșii sălbatici, „Ghiile (viile) Bătrâne” ale lui Pătruț și „pământurile jizilor”. Erau multe animale cândva, nu era familie să nu aibă vaci, porci, oi, găini! Câte străzi, atâtea ciurzi erau mai demult: de pe a Văii, a Mocirii, iar cele de pe Talna umblau pe Garaleuă!
Ce noroc cu Mitru lui Țoțon care ne deslușește în grai oșenesc fiecare cărare brăzdată din memoria locului: Cărarea Custuriciului, Cărarea Grohotului! Pe aceste cărări, te puteai preumbla...ne mărturisește Mitru. Oare ce înțelegeau oșenii prin acest cuvânt „preumbla”? Nu era doar „o plimbare pentru a se recrea și a lua aer”, cm scrie în dicționare, ci și o peregrinare ca experiență a explorării și a cunoașterii, cu sensul de a cutreiera străbătând ținuturile dimprejur. Sub Grohot se aduna ciurda la balotră, „o băltoacă unde vara se scăldau bivolii (ghibolii) și ne băgam și noi când eram prunci”.
Pornim apoi pe cărarea care face legătura de sub Grohot, sub Custurici, până la Plopii Dochii și Zăpodii. De aici începea fâneața și multe corciuri, tufe (morodei) pe care oamenii le tăiau pentru foc. Se văd ogașele vechiului drum pe unde umblau căruțele care se opreau la Izvorul Balta Runcului. Pe Grohot, ajungem la locul unde părinții lui Mitru au avut o căsuță pentru vară, un loc lucrat și curățat an de an: se tăiau mușuroaiele, se spărgeau, se cărau pe mejde și piatra se culegea, se cosea fânul și se făceau clăi, pământul fiind gunoit de la staulul de oi. Mejda era făcută din niște cireși sălbatici, nuci și un murar, și dacă te uiți bine se mai vede locul unde era grădina de legume, cartofii și câteva grămezi de bolovani folosiți la fundație. Mitru își aduce aminte cm mergea când era prunc cu 5-6 porci la păscut, până sub Pietroasa. De aici, de pe tărâmul Florilor de Cireși Sălbatici, se deschide o splendidă panoramă a Țării Oașului, până în zarea îndepărtată a Sătmarului.
Sub coama Custuriciului și la Grohot putem vedea pietrele de la carieră, Talna, Valea Cornetului, Gărăleauăle (denivelări), Zăpodiile, Plopii Dochii, mestecenii de la Piciorul Vacii.
Dar până să ajungem pe Brătan (Bretan), trecem pe lângă Baltă, Groapa Lăzăroaii, Groapa Țâcarului de la Runcu, făcând apoi legătura cu Vârful Muntelui și Tăușoare, pe lângă Izvorul Lung.
Dealul Brătan (Vârful Bretan) este un loc perfect de popas, presărat cu brândușe fragile de primăvară, unde e musai să-ți aduni sufletul copleșit de atâtea frumuseți ale naturii sălbatice înrămate în tablouri panoramice impresionante. Coborâm apoi spre Luna Șes, iar zăpada de pe pârtie ne avertizează că primăvara mai trebuie să aștepte, în ciuda plăpânzilor ghiocei care ne întâmpină în Grădina Sfântului sau în Gropile Cioncășelului. La Furcile Izvoarelor de la baza pârtiei de schi, ne orientăm spre Brada cu principalii afluenți ai pârâului Talna Mare. Periplul pe Brada Mare, până la răscrucea cu Brada Mică, dezvăluie două văi absolut spectaculoase, cu un șirag de cascade rupte dintr-un tărâm de basm, cu lespezi fermecate cioplite parcă dintr-un palat de cleștar din obârșia Timpului.
Dacă vrei să trăiești o aventură fără a merge pe Lună, traseul de creastă Vf. Țiganu – Vf. Pietroasa e o provocare care îți testează limitele, punându-ți la încercare puterile fizice, dar și resorturile interioare...însă ca orice probă din drumul nostru inițiatic, merită depășită și chiar savurată la maxim.
Dacă te întâlnești în cale cu primăvara și îți așterne covorul alb de ghiocei și lușcuțe, colorat cu violetul țâpuritor al brândușelor rătăcite printre orhideele sălbatice, cu siguranță drumul spre cele două vârfuri de peste 1000 de metri, va fi ca un zbor cu aripile întoarse pe dinlăuntru. Așadar ne îndreptăm agale spre Vârful Pietroasa prin Poiana Brazilor, trecând pe lângă Cucul Cioncașului și întrebându-ne de unde vine această denumire dată unei ridicături de pământ ce seamănă cu un tumul funerar. Bătrânii Oașului își amintesc de Movile, Gorgane, Măgurice, Bulzuri, Ouțe, Dâmburi, ca fiind formațiuni „ridicate din pământ negru și cu forma rotunjită a Ouțului” ca fiind un loc în care se odihnește un Uriaș de la începutul lumii. Între clipe, admirăm priveliștea care îngână depărtările de la Copacul Singuratic și poposim pentru o răsuflare în poienile dintre Preluca de Jos și Preluca de Sus. Lăsăm în urmă Dealul Țiganului, Vârful Prelucii (1127 m) și ne strecurăm prin Strunga Țiganului pentru a bea apă din Izvorul aceluiași personaj care a dat numele acelor locuri. Ajungând pe vârful Țiganu (1186 m), la hotarul cu Maramureșul, survolăm cu încântare crestele Munților Oaș-Gutâi, căutăm cu privirea Câmpul lui Dumitru și zâmbim cerului. La Peretele Malek stăm de vorbă cu stâncile și ne sporim galeria amintirilor cu trăiri memorabile. Pe cărările înzăpezite de pe Șaua Pietroasa păzite de Santinele de piatră, cucerim Vârful Pietroasa (1200 m), dozându-ne cumpătat forțele pe Șaua Mică. Ca o fortăreață tăcută a istoriei milenare, chipul cioplit în stâncă al Sfinxului Oașului întoarce privirile oricărui călător...spre depărtări, spre sine și spre strămoșii de altădată...
Tâlharii care au rătăcit pe cărările Oașului de-a lungul vremurilor, au lăsat nu doar urme pe drum, ci și în memoria oamenilor și poveștile locului: Borcutul Tâlharilor și Piatra Tâlharului. Aceste toponime păzitoare de primejdii, fascinează, potențând aura legendară a Oașului. Vestitorii albi ai primăverii ne însoțesc până la Vârful Paltinu (967 m) și coborâm pe la Poiana Limpedea și ajungem la Triholmuri, prinzându-ne în hora florilor ce ne mângâie simțurile abia ieșite din amorțeala iernii.
Încheiem aventura noastră pe Brada Mică, căutând glasul cascadelor cu lespezi nemuritoare de piatră, să ne povestească „câte-n Lună și-n stele”, despre oamenii și întâmplările locului....
📍Jurnal de călătorie din culisele realizării Via Oaș – un viitor traseu de trekking de aproximativ 300 km prin Țara Oașului, dedicat descoperirii frumuseții locurilor, tradițiilor și oamenilor acestui ținut.
