23/09/2026
GHIDUL TURISTULUI - OCNELE MARI
Turismul în Ocnele Mari este strâns corelat cu utilizarea și dezvoltarea capitalului natural, istoric și cultural, precum și cu atractivitatea obiectivelor turistice și a vizitelor de agrement. Având în vedere potențialul turistic al orașului Ocnele Mari (resurse naturale cu proprietăți curative, cadrul natural și vestigiile dacice), am realizat pentru dumneavoastră un ghid turistic care cuprinde informații pe care ar trebui să le cunoască orice turist care vizitează stațiunea.
➡ Atestat încă din neolitic și menționat documentar în anul 1402, Ocnele Mari a fost integrat în categoria comunelor în anul 1948, urmând să fie redeclarat oraș în 1960. Localitatea este situată în partea central-sudică a României, în zona Subcarpaților Vâlcii, pe malul drept al Oltului, fiind străbătută de apele Pârâului Sărat.Prin noua organizare administrativ-teritorială, orașul reunește cartierele: Buda, Cosota, Făcăi, Gura Suhasului (care include centrul localității), Lunca, Ocnița, Slătioarele și Țeica. Până în anul 1956, din structura orașului făceau parte și satele Copăcelu, Râureni și Stolniceni, care își extindeau teritoriul până la râul Olt. Zăcământul deosebit de bogat de sare a transformat această așezare într-un târg renumit încă din secolul al XV-lea pentru exploatarea și comercializarea acestei resurse. În documentele vremii, localitatea a fost menționată sub denumiri precum „Târgul de la Ocne”, „Ocna cea Mare”, „Ocna de Sus” sau „Ocnele de la Râmnic”.Exploatarea resurselor de sare din zonă a dobândit o importanță strategică majoră odată cu ridicarea de către geto-daci, în proximitatea Pârâului Sărat, a puternicei cetăți Buridava. Cu un pronunțat caracter militar, comercial și religios, cetatea a integrat regiunea Ocnelor în circuitele comerciale europene care făceau legătura cu Italia și cu orașele grecești de la Marea Adriatică.
➡ Vestigiile arheologice au fost scoase la lumină la începutul anului 1961, când un profesor local, Gheorghe Moșteanu, a descoperit întâmplător vase din lut ars în grădina sa din cartierul Cosota. În urma notificării Muzeului Județean Vâlcea, s-a constatat existența unui vast depozit arheologic. Ulterior, profesorul Dumitru Berciu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a inițiat deschiderea unui șantier arheologic, confirmând existența unei cetăți dacice cu o vechime de peste 2000 de ani: Buridava – „cetatea burilor”, menționată inclusiv de istoricul și geograful grec Ptolemeu în scrierile sale.Începând cu anul 2012, cercetările arheologice din perimetrul cetății (Valea Răii, Zdup-Ștrand, Cosota) au fost reluate sub coordonarea prof. univ. dr. Constantin Bărbulescu, investigațiile continuând și în prezent.Printre cele mai valoroase descoperiri se numără fragmentele ceramice purtând inscripția „BUR”, care indică o legătură directă cu denumirea Buridava sau chiar cu regele Burebista. De asemenea, pe un alt fragment ceramic au fost identificate inscripțiile „REB” și „MARK”, dovezi epigrafice remarcabile ale culturii geto-dace. O piesă de o valoare excepțională, unică în România și în Europa, o reprezintă masca ritualică dacică din bronz; datată de la sfârșitul secolului I î.Hr., aceasta înfățișează, cel mai probabil, o divinitate autohtonă asimilată zeului războiului (Ares la greci sau Marte la romani).Istoria modernă a localității este strâns legată de exploatarea sistematică a masivului de sare, începută în anul 1830. Între 1847 și 1852, sub conducerea inginerului Carl Voitth, s-au desfășurat lucrări ample pentru deschiderea unei saline moderne, perioadă în care a funcționat aici și o școală tehnică de maiștri mineri. Dezvoltarea industrială și balneară a stațiunii a urmat un ritm accelerat: în 1837 s-a deschis Salina Ocnele Mari, în 1852 Salina Ocnița, în 1892 a fost înființată Moara Trăistari, iar în anul 1933 au fost inaugurate băile calde și reci din Ocnele Mari și Ocnița, punând bazele turismului balnear de astăzi.
➡ Salina Ocnele Mari
Activitatea minieră actuală se desfășoară pe două orizonturi subterane, iar finalizarea exploatării în aripa de vest a orizontului +226 a permis amenajarea unui impresionant punct turistic. Zona de vizitare este situată la o altitudine de 226 de metri deasupra nivelului mării și se întinde pe o suprafață generoasă de 40.000 de metri pătrați. Parcul turistic subteran include o biserică, un muzeu, un restaurant, magazine de suveniruri, precum și facilități de agrement: terenuri de fotbal, baschet și tenis, mese de biliard, un patinoar și locuri de joacă special amenajate pentru copii. De asemenea, salina găzduiește periodic diverse evenimente culturale și sportive pe parcursul întregului an.Microclimatul salin exercită efecte terapeutice remarcabile asupra aparatului respirator, datorită unor factori benefici specifici:Absența completă a alergenilorpH-ul acid al aeruluiConcentrația extrem de redusă de microorganisme și microbiStabilitatea și constanța microclimatuluiPrezența aerosolilor de clorură de sodiu, ale căror particule fine acționează direct la nivelul alveolelor pulmonareUn element curativ deosebit de important în acest spațiu îl reprezintă aerul intens încărcat cu vapori de apă ce conțin clorură de sodiu (ioni de natriu și de clor). În mod natural, un astfel de mediu cu proprietăți unice poate fi întâlnit doar pe litoral sau în salinele subterane, transformând Ocnele Mari într-o destinație de top pentru turismul de sănătate.
➡ Băile Ocnele Mari
Istoria Ștrandului Ocnele Mari începe în anul 1881, odată cu primul an de funcționare a stațiunii balneare. În acea perioadă, Ioan Claus a construit un stabiliment balnear în proximitatea lacului sărat – clădirea băilor cu apă sărată. Cunoscut și sub denumirea de „Lacul fără fund” din cauza apelor ce izvorăsc direct din adâncuri, acesta s-a format la începutul secolului al XIX-lea prin prăbușirea a două guri de salină. Acest fenomen a scos la suprafață un lac sărat, numit inițial „Balta Roșie” datorită abundenței de microorganisme iodofage.
➡ Băile Ocnița
Bazinele cu apă sărată de la Ocnița și parcul care le înconjoară au fost amenajate în anul 1900 de către colonelul Dianu.
Acesta a structurat spațiul turistic și a captat apele dintr-un bazin situat în incinta băilor, de unde erau ulterior pompate atât pentru alimentarea ștrandului, cât și pentru dușurile din cadrul complexului.
Ștrandul de la Ocnița nu este construit pe o fostă gură de ocnă, motiv pentru care apele sale prezintă o concentrație mult mai ridicată de săruri minerale, în special de clorură de sodiu.
O altă particularitate deosebită a stațiunii Ocnița o reprezintă prezența nămolului sapropelic, ale cărui proprietăți curative remarcabile sunt asemănătoare cu cele ale renumitului nămol terapeutic de la Techirghiol.
Băile în ștrandurile cu apă sărată din Ocnele Mari și Ocnița atrag anual numeroși turiști, datorită beneficiilor terapeutice demonstrate în prevenirea, tratarea sau ameliorarea unei game variate de afecțiuni:
Afectiuni ginecologice .
Concentrația ridicată de sare și de substanțe organice din apă, printre care și hormoni naturali de tip estrogen și progesteron (progesterone-like), transformă apa sărată într-un remediu eficient pentru reechilibrarea hormonală feminină și tratarea infertilității.
Afecțiuni respiratorii.
Aerosolii salini naturali sunt ideali pentru prevenirea și tratarea bolilor respiratorii acute sau cronice, precum rinofaringite, sinuzite, viroze, rinite alergice, astm bronșic, bronșită cronică sau fibroză pulmonară.
Afecțiuni dermatologice.
Apa mineralizată contribuie la curățarea în profunzime și la ameliorarea semnificativă a unor afecțiuni cronice ale pielii, cm este psoriazisul.
➡ Fantana Buridava
Conform unei legende locale, Fântâna Buridava datează din timpuri îndepărtate, de pe vremea dacilor. Se spune că, prin intermediul unor conducte realizate din olane din lut ars, apa acesteia alimenta așezările din aval, în interiorul fântânii fiind încă vizibil tunelul care coboară spre vale.
În urma testelor de potabilitate efectuate de specialiști, s-a stabilit că apa este de o calitate superioară, devenind o adevărată binecuvântare în zilele toride de vară pentru turiștii care pornesc să viziteze cetatea.
➡Centrul de echitație „Ecvestria Runch”
La Ecvestria Ranch poți descoperi fascinanta lume ecvestră, indiferent de nivelul tău de experiență.
Aici ai ocazia să urmezi cursuri de călărie în manej sau să experimentezi o plimbare călare într-un cadru natural feeric.
Cei care doresc o experiență mai relaxantă se pot bucura pur și simplu de atmosfera liniștitoare și de preparatele culinare tradiționale. Este locul ideal pentru întreaga familie: copiii adoră să petreacă timp în preajma animalelor, în timp ce părinții se relaxează într-un decor de poveste.Pe lângă latura recreativă, echitația este recunoscută și ca o formă excelentă de terapie pentru cei mici, contribuind la dezvoltarea lor fizică, psihică și cognitivă.
Deși primele rezultate pot fi observate încă de la prima ședință, specialiștii recomandă continuitatea pentru beneficii de lungă durată.
Partea cea mai frumoasă este că și adulții se pot distra și deconecta alături de copiii lor.
Principalele beneficii ale echitației pentru cei mici includ:
- îmbunătățirea tonusului muscular și dezvoltarea simetrică a corpului
-dezvoltarea echilibrului și o bună coordonare a mișcărilor
- stimularea orientării spațiale și antrenarea dexterității
- creșterea forței psihice și a încrederii în sine
➡Parcul de Aventură Buridava din Ocnele Mari își provoacă vizitatorii la curaj, adrenalină, distracție și îndemânare, fiind locul ideal pentru depășirea limitelor, învingerea fricii de înălțime și creșterea încrederii în sine. Ghidat de principiul „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”, parcul pune la dispoziție echipamente profesionale și instructori calificați, garantând o experiență în deplină siguranță. Tot ce trebuie să faceți este să vă alegeți traseul și să porniți în aventură!Complexul se întinde pe o suprafață generoasă de peste 2,5 hectare și include 12 trasee suspendate, cu grade diferite de dificultate, potrivite pentru aproape toate vârstele (începând cu vârsta minimă de 4 ani). Pentru iubitorii de natură și senzații tari, atracția principală o reprezintă rețeaua de tiroliene. Printre acestea, cele mai spectaculoase tronsoane traversează la înălțime un lac pitoresc – format pe locul unei foste guri de ocnă de unde în trecut se extrăgea sarea –, oferind o panoramă unică asupra cadrului natural deosebit.
La Park Aventura Buridava – Ocnele Mari, copiii au parte de mișcare, distracție și provocări pe trasee adaptate diferitelor grade de dificultate:
-12 trasee de aventură cu câte 12 elemente
- Trasee pentru diferite niveluri
-Tiroliene și tiroliană peste lac
➡ Rapa Evantai
„Evantaiul”, denumit popular și „Râpa Corbilor”, este o formațiune geologică spectaculoasă și inedită formată din tuf cretacic (roci calcaroase) și trovanți de culoare albă, care se profilează maiestuos deasupra pădurii, pe unul dintre dealurile ce împrejmuiesc Ocnele Mari.
Această structură geologică deosebită a reprezentat principalul argument pentru declararea zonei din jurul său drept rezervație naturală geomorfologică.
Râpa, cu o înălțime de 80 de metri, o lungime de 200 de metri și o lățime de 150 de metri, are o formă rectangulară și este delimitată din toate părțile de o pădure deasă.
În perimetrul acestui fenomen erozional complex se află o serie de creste ascuțite, dispuse sub formă de evantai, trăsătură de la care provine și denumirea atribuită locului. Din punct de vedere turistic, râpa se pretează pentru turismul de aventură, oferind vizitatorilor pasionați de adrenalină oportunitatea de a face escaladă.
O legendă locală plină de mister sporește farmecul Râpei Corbilor. Se spune că, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, armata germană ar fi ascuns în acest loc o armă ultrasecretă. Aceasta nu a mai putut fi utilizată din cauza întârzierii focoaselor, trenul care le transporta fiind sabotat.
Cu puțin timp înainte de întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, în noaptea de 22 august (chiar înaintea arestării mareșalului Antonescu), pe dealul respectiv s-a produs o explozie puternică, o falie masivă de pământ prăbușindu-se și acoperind totul.
Legenda mai spune că în adâncuri s-ar afla și astăzi comori ascunse de trupele germane – aur confiscat de la boieri și mănăstiri –, alături de o arhivă militară secretă.
În aceeași rezervație, în arealul cuprins între punctul „Evantai” și Lacul „Doamnei”, vegetează o plantă extrem de rară: Roua Cerului (Drosera rotundifolia), una dintre puținele plante carnivore din flora României. Considerată un relict glaciar cu o vechime de peste 16.000 de ani, planta are frunze roșiatice dispuse într-o rozetă bazală. Suprafața frunzelor este acoperită cu peri glanduliferi care secretă picături lipicioase și strălucitoare în lumina soarelui, asemănătoare unor bobițe de rouă, rolul acestora fiind de a capta micile insecte.
Planta înflorește în perioada iunie-august și reprezintă o adevărată bijuterie botanică ce merită admirată pe dealurile din zonă.
➡ Lacul „Doamnei lui Brâncoveanu” este destinația ideală pentru o drumeție prin pădurile din Ocnele Mari, traseul care străbate creasta dealurilor oferind peisaje de neuitat.
Atestat documentar încă din anul 1497, lacul ascunde o legendă deosebit de interesantă. Se spune că în apele sale s-ar fi prăbușit două butoaie cu aur din caleașca domnească a doamnei voievodului Constantin Brâncoveanu, în timp ce aceasta se deplasa către Mănăstirea Horezu, fiind urmărită de ostașii turci puși pe prăduială.
Bătrânii locului povestesc că mulți căutători de comori au încercat de-a lungul timpului să găsească aurul pierdut, însă niciunul nu a reușit, butoaiele aflându-se și astăzi pe fundul lacului.
Valoarea simbolică și misterul acestui loc sunt amplificate și de un eveniment astronomic remarcabil: Eclipsa Totală de Soare din 11 august 1999 a avut punctul de vizibilitate maximă chiar în zona Lacului „Doamnei”. Această coincidență fascinantă confirmă că arealul deține o energie și o atmosferă cu totul speciale, ce merită descoperite de fiecare vizitator.
➡ Fagul lui Miu Haiducul
Legenda spune că Miu Haiducul, fiul unui pandur din oastea lui Tudor Vladimirescu, ieşea la prădat în târgurile de la Horezu, Muereasca sau la Crâşma lui Ilie Chioru, iar după fiecare lovitură se refugia în zona Ocnelor Mari, unde se ascundea în scorbura unui fag bătrân dintr-o pădure aflată în zonă.
Legenda se păstrează şi astăzi şi orice localnic iţi poate arăta drumul spre Fagul Miului, drumul până la el fiind o adevărată încântare.
➡ Lacul lui Covoi
Lacul Covoi este situat în zona Goruniș-Lunca, la o altitudine de 411 metri.
Până în anul 1900, acesta a funcționat ca o baltă de pește din care se aprovizionau prăvăliile din împrejurimi. În timpul iernii, lacul devenea o resursă esențială pentru comunitate: de aici se colecta gheața necesară conservării alimentelor în diversele ghețării amenajate pe teritoriul localității.
Gheața se tăia cu securea și cu fierăstrăul în calupi de aproximativ 30 de centimetri, piese care erau ulterior depozitate sub straturi groase de paie pentru izolare și transportate cu carele cu boi acolo unde era nevoie.În anul 1930, proprietarul hanului din zona Ocnița-Hodorog, Dumitru Buca, a achiziționat lacul de la familia Covoi. Acesta folosea gheața extrasă pentru a asigura conservarea preparatelor și a peștelui proaspăt servit la hanul său.
Lacul adăpostea o faună piscicolă diversificată, incluzând specii precum carasul, plătica, roșioara și crapul. Pentru a valorifica și mai bine potențialul locului, noul proprietar a investit fonduri semnificative în consolidarea malurilor pentru a preveni surparea și a populat arealul cu papură, plantă folosită ulterior ca materie primă pentru confecționarea rogojinilor, a papornițelor și a diverselor împletituri tradiționale.
Ulterior, lacul a fost vândut familiei cunoscute local sub numele de Ochi Albi, în posesia căreia se află și în prezent.
➡ Satul de olari- Buda
Satul de olari Buda este situat la mai puțin de un kilometru de centrul orașului Ocnele Mari, la o altitudine de 454 de metri, numărând aproximativ 50 de familii.
Până în urmă cu câțiva ani, principalele ocupații ale locuitorilor din această zonă erau pomicultura și olăritul. În prezent, populația rămasă este una îmbătrânită și, deși bătrânii satului își doresc să inițieze tinerii în tainele acestui meșteșug, nicio persoană din noile generații nu a mai preluat această îndeletnicire tradițională.În perioada interbelică, Buda era un veritabil sat de olari. Pe lângă linia tradițională, meșterii locali au experimentat o serie de înnoiri în privința formelor, a cromaticii și a tehnicilor de decor. Ceramica populară din Buda, realizată pe un fond distinct alb-crem, se încadra – alături de cea din Vlădești – în tipurile reprezentative de ceramică din țara noastră.
O particularitate esențială a vaselor din Buda era dubla lor ardere în cuptor, procedeu care le conferea o rezistență sporită. Mărturie a geniului lor creativ stau inegalabilele piese lucrate de meșterii din Buda și Trăistari, considerate adevărate opere de artă.Din lutul de la Buda, olarii obțineau o gamă variată de obiecte de uz gospodăresc și ritualic: oale, farfurii, castroane, ulcioare, oale pentru țuică, vase pentru sarmale, oale de lapte și vase de nuntă. Cei mai pricepuți meșteri ajungeau să confecționeze chiar și coame de țiglă pentru acoperișurile caselor. Cu aceste produse, ei străbăteau toate târgurile județului, de la Călimănești, Olănești și Govora, până la renumitul Bâlci de Sfânta Mărie de la Mănăstirea Bistrița. Aprecierea de care se bucurau a făcut ca acest meșteșug să fie transmis cu sfințenie din generație în generație.
Fiecare olar avea un loc bine stabilit de unde își procura materia primă. Lutul trebuia lăsat peste iarnă să înghețe, iar primăvara era călcat în picioare până când se obținea consistența optimă. Ulterior, pasta era modelată cu ajutorul roții de olar – un astfel de utilaj tradițional fiindu-ne prezentat de meșterul local cunoscut ca nea Oncel.
După modelare, vasele se puneau la uscat pe stative speciale, iar apoi erau așezate în cuptorul de ardere. După prima coacere, piesele se smălțuiau și se introduceau din nou în cuptor, întregul proces fiind supravegheat permanent pentru a asigura o ardere uniformă și un produs de o calitate superioară. Pentru decorare, olarii foloseau „săritură” (zgură de fier obținută de la fierării, măcinată cu o râșniță manuală) și nisip cuarțos.
Meșterii din Buda au dus faima ceramicii locale la numeroase târguri naționale și expoziții de artă tradițională. Un moment de apogeu l-a constituit participarea acestora la expoziția-concurs din anul 1908 de la București, organizată de Societatea „Domnița Maria” cu scopul de a sprijini și răspândi arta națională. Printre olarii premiați sau menționați atunci s-au numărat Danciu M. Alexandru, Constantin Ghencea, Niculae Pupa Lapte și Ghiță Bercea. Câțiva ani mai târziu, în 1910, olarii din Ocnele Mari, Vlădești și Râmnic – printre care și meșterii din Buda precum Ion D. Bercea, Ghiță Bercea și Alexandru M. Danciu – se adresau prefectului printr-o plângere legată de concurența neloială a unor olari bulgari stabiliți în zonă, care înființaseră trei fabrici de ceramică la Podul Oltului, Cetățuia și Ocnele Mari.
De-a lungul timpului, tradiția olăritului din satul Buda a fost purtată cu mândrie peste ani de o listă impresionantă de meșteri:
Ion Tudorache, Ion Ursu, Vasile Ursu, Ilie Sima, Nicolae Ungureanu, Nicolae Zota, Mihai Zota, Niță Bărcănete, Gheorghe Pupălapte, Gheorghe Ghencea, Grigore Ghencea, Mihai Negrici, Constantin Cheroiu, Gheorghe Popa, Mihai Popa, Ion Ghencea (zis „Oncel”), Gheorghe Ungureanu, Ion D. Momoc, Costică Cîrcean și Gheorghe Hodina, iar în zona Buda de Râmnicu Vâlcea, de Nicolae Hodorog, Constantin Hodorog, Gheorghe Hodorog, Ion Hodorog și O. Stoica.Astăzi, din păcate, ecoul acestui meșteșug străvechi abia dacă se mai aude pe ulițele satului, deși amprenta sa istorică rămâne vie în memoria locului. Așa cm afirma cu nostalgie Mihai Negrici, fiu al satului Buda: „N-a fost casă în care să nu se lucreze olăria”.
➡ Biserici
Orașul Ocnele Mari adăpostește o colecție impresionantă de lăcașuri de cult istorice, adevărate mărturii ale credinței și ale continuității comunității de-a lungul secolelor.
Ghidul turistic vă propune o incursiune în istoricul acestor monumente:
Biserica „Sfântul Gheorghe Domnesc” (Gura Suhașului)
Datată în anul 1676, avându-l ca posibil ctitor pe voievodul Constantin Brâncoveanu, biserica a fost zugrăvită în 1718. După ce a fost afectată de un incendiu în anul 1801, lăcașul a fost reparat în 1880 și repictat în 1888. În patrimoniul său de preț se află o Evanghelie cu o cruce din argint în filigran și o icoană de o valoare deosebită, îmbrăcată în argint.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Monument istoric de o importanță deosebită, ale cărui origini coboară în timp până în perioada domniei lui Radu de la Afumați, fiind datată în jurul anului 1560. Deși a fost grav afectată de seismul din 1940, până în prezent s-au conservat zidurile interioare și exterioare, precum și fragmente din pictura originală. (Notă istorică de corectură: Radu de la Afumați a domnit în secolul al XVI-lea, însă anul exact 1560 aparține de fapt domniei lui Petru cel Tânăr, lăcașul fiind asociat în mod tradițional cu acea epocă).
In prezent biserica a fost restaurata.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (Broșteni)
Zidită ca biserică de mir în anul 1973, această construcție mai recentă este în prezent închisă circuitului religios public.
Biserica „Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru” (Țeica)
Datată inițial în anul 1674 ca schit de lemn, a fost refăcută în 1726 și zugrăvită în 1742.
Biserica „Sfântul Nicolae” (Slătioarele)
Fostă mănăstire de călugări întemeiată în anul 1586, clădirea a suferit modificări ulterioare și reparații majore în 1654. Distrusă aproape complet de cutremurul din 1838, a fost reconstruită și restaurată în anul 1912.
Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur” (Lunca)
Cunoscută în trecut drept Mănăstirea „Titireciu” (așezământ monahal de călugări), este datată în anul 1597. A fost refăcută din temelii în 1706, zugrăvită în 1747 și restaurată din nou în anul 1904.
Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (Trăistari)
A fost înălțată în anul 1856, construcția fiind finanțată integral prin generozitatea lui Panait Cherata (zis Rusu), unul dintre cei mai înstăriți și influenți cetățeni ai orașului din acea epocă.
Biserica „Sfinții Îngeri” (Brad)
Ridicată în anul 1844 pe fundația unui lăcaș de cult mult mai vechi, prin eforturile și contribuția câtorva preoți destoinici din orașul Ocnele Mari.
Biserica din Buda
Zidită în anul 1803, deservește comunitatea istorică a satului de olari.
Biserica Sfantul Nicolae - Făcăi
Reconstituită pe amplasamentul unei vechi biserici din lemn ce fusese ridicată inițial în anul 1762.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Ocnița)
Construită după anul 1940 pe temelia unei vechi biserici din lemn, ridicată în trecut de preotul Dragomir din localitatea Muereasca de Jos.
