Back to Nature

20/10/2026

La 20 octombrie 1935, odată cu parcurgerea traseului Furcile din peretele Gălbinele, în munții Bucegi, s-a urcat primul perete stâncos din Carpații românești.

Cap de coardă a fost Niculae Baticu, un tânăr cățărător talentat din cadrul Clubului Alpin Român, iar secunzii Ion Trandafir și Dan Popescu. Cu doar o săptâmână în urmă, cei trei, alături de Sorin Tulea, parcurseseră în premieră Fisura Gălbinele, în aceeași Bucegi.

Primul care a intenționat urcarea peretelui Gălbinele a fost Nicu Comănescu, pornind de jos, linia încercată fiind astăzi parte a traseului Cele Trei Surplombe. De altfel, prin rivalitatea dintre asociațiile alpine ale epocii, CFR (Comănescu) avea întâietate în Peretele Gălbinele, în timp cel pentru CAR (prin Nae Dimitriu) revenea Peretele Văii Albe.

Baticu, privind peretele de pe creștetul Colțului Gălbinele, într-unul drumurile sale prin Bucegi, și-a imaginat urcarea venind dinspre Hornul Coamei, pe un brâu de piatră care oferă un acces direct spre linia evidentă a traseului Furcile, dar care nu pornește de la baza propriu-zisă a peretelui. Inițiativa de intra în traseu i-a aparținut însă lui Trandafir, care risipește dubiile ridicate de Baticu referitoare la rivalitatea dintre conducerile celor două asociații...

Conștiincios, Baticu își procură pantofi de plajă cu talpă de sfoară, conștient fiind că nu putea urca în ciorapi, precum la premiera realizată cu doar o săptămână în urmă. Mai mult, Trandafir cumpără două frânghii de căruțași de câte 25m fiecare, admițând că la acea vreme nu aveau habar de cât trebuie să reziste o frânghie la cădere…

"Noi mergem să urcăm, nu să cădem…"

Dimineața zilei de 20 octombrie le surâde și, pe lângă vremea frumoasă, muntele le oferă un piton pierdut de echipa Comănescu, care se alătură celor șase păstrate de la premiera anterioară. Astfel înarmați cu o asemenea “avere”, Baticu urmează linia imaginată și urcă rapid Hornul Coamei, având senzația eronată că nu a atins firul; această eroare a ajuns și în imaginea publicată în Buletinul Alpin la articolul dedicat premierei. În continuare, cei trei urcă peretele pe traseul imaginat, dificultățile întâmpinate fiind mai ales de ordin logistic. Ultima lungime este finalizată pe întuneric, prin tracțiunea lui Popescu. La coborâre, Trandafir preia conducerea grupului, fiind singurul care știa drumul pe creastă spre Brâul Mare al Coștilei.

Traseul Furcile a fost un punct de cotitură în cățărarea pe stâncă din România, fiind primul traseu de perete reușit, până atunci abordându-se numai văi de abrupt, hornuri și creste. Realizarea este cu atât mai remarcabilă cu cât premiera a fost realizată la vedere, dintr-o singură intrare, cu doar șapte pitoane și patru carabiniere!

Decenii mai târziu, Baticu își punea, cu ironie și fără modestie, întrebarea:

"De ce nu l-a urcat Nicu [Comănescu], că doar conta ca cel mai bun cățărător la vremea aceea? Nu a vrut? Nu a putut? Nu a avut însoțitori corespunzători?"

Tot cu înțelepciunea celui de pe urmă, Baticu abia ulterior realizează că, prin reușita sa pe traseul Furcilor, satisfăcuse orgoliul lui Dimitriu, care nu se putea întrece direct cu Comănescu.

Au existat, firește, și voci contrarii – "Ce ați urcat voi e doar jumătate de perete!" - fapt de netăgăduit. Prima ascensiune completă a peretelui Gălbinele avea să vină însă abia în 1946, pe linia Celor Trei Surplombe, realizată de o echipă condusă de același Baticu.

Rivalitatea CFR-CAR avea să se încheie în martie 1936, odată cu moartea lui Comănescu într-o avalansă.

Un lucru e cert, însă, noua generație de cățărători își dovedise valoarea, iar restul e... .

16/10/2026

"Tenzing", film lansat chiar astăzi, este, dincolo de un film cu și despre premiera vârfului Everest din 1953, o producție care ajută spectatorul să privească un eveniment din partea sa mai puțin vizibilă, respectiv cea incofortabilă și, totododată, umană.

Despre expediția britanică din 1953 pe Everest a curs multă cerneală și niște metri de peliculă, însă "Tenzing" este o realizare cinematografică ce reușește să întreacă eforturile precedente, zugrăvind nu doar logistica impresionantă a expediției militaristice conduse de colonelul John Hunt - apropo, Willem Dafoe oferă, poate, rolul vieții sale! - ci mai ales rolul tăcut al comunității locale care a rămas, de prea mult timp, o notă de subsol a istoriei. Este vorba, firește, despre comunitatea serpașilor, fără de care nu ar fi fost posibilă nicio expediție himalayană din .

Desfășurat prin ochii protagonistului Tenzing Norgay, filmul împletește artistic momentele expediției din 1953 cu experiențele personale alături de prima soție.

În ceea ce privește autenticitatea istorică, ne declarăm mulțumiți, scăpările echipei de producție fiind rezonabile, având în vedere scopul artistic al filmului.

Dincolo de cadrele vizuale impresionante, filmul reușește cumva să captureze rolul definitiv pe care l-a avut Tenzing Norgay în succesul expediției britanice din 1953. Reușește să arate că, în 1953, Tenzing era persoana cu cea mai mare experiență pe Everest, întărind astfel spusele ghidului american Russel Brice, care afirma, în spatele glumelor, că prima persoană ghidată pe Everest a fost Ed Hillary.

E regretabil că scenariul filmului se încheie la coborârea de pe vârf și că personajul lui Tenzing nu este explorat ulterior.

Recomandăm "Tenzing" drept un excelent film cu și despre munte, care, dincolo de spectaculoasele momente vizuale, reușește să se ridice la rigorile istorice și, totodată, să ofere o privire umană, chiar dacă timidă, spre comunitatea Șerpa, fără de care nu ar fi fost posibilă nicio incursiune realizabilă în Hinmalaya. Celor care doresc să aprofundeze subiectul le recomandăm excelenta carte "Alpine Rising", autor Bernadette McDonald, despre care am scris în trecut la .

16/10/2026

La trecerea dintre toamnă și iarnă sunt câteva lucruri importante de avut în vedere pentru a te putea bucura de munte în siguranță.

Ce înseamnă un traseu închis în condiții de iarnă?

Ce înseamnă un traseu închis pe timp de iarnă?

15/10/2026

La finele săptămânii trecute am revizitat Valea Seacă a Caraimanului, mai precis în zona sa de obârșie, pe Hornurile Văii Seci.

Hornurile Văii Seci reprezintă firul de obârșie a Văii Seci a Caraimanului și poate fi abordat direct, ca o continuare firească a urcușului pe vale, ori din Brâul Portiței. Ascensiunea presupune o solidă experiență în mersul pe văi de abrupt, săritorile întâlnite având pași susținuți de cățărare (UIAA IV), umezeala, vegetația și noroiul sporind senzația de dificultate.

În tura noastră pe Hornurile Văii Seci, ne-am bucurat de o splendidă zi de toamnă – care, după prognoze, părea a fi ultima înaintea iernii – si de o ascensiune prin niște locuri de deosebit de frumoase, îmbrăcate în, poate, cea mai frumoasă haină. Nu se cade să spui Caraiman fără zade aprinse! Așadar, într-o echipă bine dimensionată, am urcat Hornurile Vaii Seci, din Brâul Portiței și până în Brâul de sub Streașină.

Hornurile Vaii Seci au fost parcurse în premieră în 1928 de către ghidul Filică Pascu și Albert Nacht. De atunci și până acum, ele au reprezentat o piatră de încercare pentru montaniarzii români, la 1932 fiind considerată, în condiții de iarnă, cea mai dificilă ascensiune din Carpații românești.

În ceea ce ne privește, ne bucurăm în continuare de natură, în orice formă a sa, și le mulțumim celor care ne însoțesc.

14/10/2026

E greu de crezut că îndrăgitele locuri din spatele casei pot fi chiar mai frumoase decât ți le amintești. ⛰️🍂

Active Travel Day Tours Romania

13/10/2026

Într-un splendid decor de toamnă, în urmă cu câteva zile am fost pe Valea Colților, în inima Coștilei Bucegilor. 🍂

Am urcat valea pe fir, trecând fiecare săritoare, și am coborât spre firul principal al Văii Gălbinele, pe sub peretele omonim, care și-a dezvăluit grandoarea odată cu ridicarea ceții.⛰️

Ne-am bucurat de o zi frumoasă în inima Coștilei, pe unele dintre cele mai populare văi de abrupt din această zonă, care în acele zile își purta cea mai frumoasă haină. 🧡

Cunoscută anterior drept Vâlcelul Cuiului, prima ascensiune documentă a Văii Colților a avut loc în august 1926 și a fost realizată de către grupul fraților Țiteica.

08/10/2026

"The Last First: Winter K2", documentar lansat în urmă cu câteva zile, prezintă evenimentele din ianuarie-februarie 2021, perioadă în care al doilea optmiar al lumii a cunoscut nu doar prima ascensiune de iarnă din , ci și una dintre cele mai mari tragedii petrecute pe versanții săi.

Documentarul arată partea nevăzută și neplăcută a "cuceririi" ultimei redute a alpinismului de mare altudine. Nu agreăm deloc acest termen, însă, pentru modul în care echipa nepaleză, condusă de recent răposatul Nirmal „Nims” Purja, pare potrivit, alături de aroganța și calculele cinice care l-au caracterizat de-a lungul carierei alpine.

Documentarul arată și care pot fi consecințele unui management defectuos al unei expediții comerciale, care a fost pornită aproape exclusiv ca ultimă soluție, Pakistanul fiind una dintre singurele destinații deschise în acea perioadă a pandemiei COVID. Mizând pe renunțarea voluntară a clienților, organizatorii nu au dat doar dovadă de un mercantilism brutal, ci mai ales de o dezorganizare care, în final, i-a afectat pe, poate, singurii alpiniști care se aflau acolo din pură pasiune pentru munte.

În final, așa cm știm, pakistanezul Ali Sadpara, alpinist veteran, care a participat la premiera de iarnă a vârfului Nanga Parbat, islandezul John Snorri Sigurjónsson și chileanul Juan Pablo Mohr Prieto își pierd viața la câteva sute de metri mai jos de vârful de 8611m, după o tentativă nefastă, în condiții nepotrivite.

"The Last First: Winter K2" este un documentar ce nu trebuie ratat de către pasionații de alpinism, fiind o analiză lucidă a evenimentelor, dincolo de romanțarea și fardul social media.

07/10/2026

La sfârșitul săptămânii trecute am făcut o frumoasă incursiune în abruptul nordic al Coștilei, pe Valea Seacă și Colțul Mălinului.

Cu pădurea tot mai îndrăzneață în trecerea-i spre garderoba de toamnă, am pornit pe Valea Mălinului, spre Brâul Caprelor și Valea Seacă a Coștilei, pe care am urcat-o până la obârșie, sub Colțul Mălinului. Am continuat apoi pe Hornul Ascuns și restul crestei Mălinului, până în Brâul Mare, pe care am coborât spre Valea Priponului. 🍂

Locurile, de o frumusețe aparte, sunt încărcate de o bogată istorie montană autohtonă, fiind călcate de om cu mai bine de un secol în urmă, Nicolae Bogdan, supranumit "Moș Nălucă", descriind o ascensiune alături de ghidul Nicolae Butmăloi pe Brâul Caprelor întreprinsă în 1908-1909. Finalmente, prima ascensiune integrală documentată a Văii Seci a avut loc în 1927, fiind realizată de grupul fraților Țiteica, în timp ce Hornul Ascuns a fost urcat în premieră în 1934. ⛰️

Ne întoarcem mereu cu drag prin aceste locuri, în orice anotimp, și ne-am dori dacă și alți iubitori ai muntelui ar lăsa cât mai puține urme ale trecerii lor, păstrând astfel natura și experiența pe munte neschimbată și pentru generațiile viitoare... 😔