24/07/2025
Cetatea Enisala – veghează singură Dobrogea de piatră
Pe unul dintre cele mai înalte dealuri din nordul Dobrogei, acolo unde piatra și vântul spun povești din alte secole, se ridică, tăcută și impunătoare, Cetatea Enisala. Deși în ruină, ea veghează de veacuri asupra lacurilor Razim și Babadag, privind spre stepa dobrogeană cu ochii goi ai ferestrelor de piatră. Este singura cetate medievală păstrată în nordul Dobrogei – un bastion solitar, dar viu în memorie.
Construită la sfârșitul secolului al XIII-lea, cel mai probabil de genovezi sau bizantini, cetatea avea un rol strategic: supraveghea drumurile comerciale și accesul către Marea Neagră. A fost preluată apoi de tătari, iar mai târziu de domnii Moldovei și Ţării Românești. A rezistat secolelor, războaielor și părăsirii. Și, totuși, nu s-a prăbușit. A rămas acolo, singură, dar dreaptă, ca un testament al trecutului uitat.
Privită din depărtare, cetatea pare decupată dintr-o epocă de legendă. Zidurile ei groase, turnurile parțial prăbușite și poziția izolată îi dau un aer de mit. E genul de loc unde nu ai nevoie de explicații – doar de tăcere. Pentru că acolo, sus, între cer și stepă, istoria nu se citește, se simte.
Vântul care suflă printre ruine parcă duce cu el ecouri de voci: ostași, negustori, domni, călugări și țărani – toți cei care au trecut pe acolo, într-un amestec de limbi, credințe și destine. Dobrogea a fost mereu o poartă între lumi, iar Enisala – poarta acestei porți.
Astăzi, Enisala nu mai apără nimic. Dar continuă să inspire. Este vizitată de cei care caută un alt fel de liniște – nu cea a uitării, ci cea a înțelegerii. Acolo sus, între stâncă și cer, vezi cm timpul curge altfel. Mai încet. Mai sincer. Mai aproape de ceea ce contează cu adevărat.
Cetatea Enisala nu este doar o ruină. Este o prezență. O lecție în piatră despre singurătate, demnitate și dăinuire. Iar cine ajunge la ea, nu pleacă doar cu fotografii – ci cu o bucată de istorie adâncită în suflet.
