03/03/2015
COLIVA, ISTORIE ŞI SEMNIFICAŢII RELIGIOASE
Coliva, făcută din grâu zdrobit şi fiert, îndulcit cu miere, a fost darul Domnului pentru creştinii din Constantinopol, prigoniţi de împăratul Iulian Apostatul. La vremea aceea, în anul 361, când Iulian a urcat pe tronul Imperiului Bizantin, a încercat să reinstaureze păgânismul şi să diminueze puterea clerului creştin. Renunţase la credinţa în Dumnezeu cu zece ani în urmă, atras fiind de credinţele orientale şi de practicile magice.
Se închina idolilor şi îi alunga pe creştini din lăcaşurile lor de rugăciune. Se spune că, în cel de-al doilea an al domniei sale scurte, Iulian a dat ordin guvernatorului oraşului să stropească bucatele din piaţă cu sângele jertfit idolilor. Împăratul voia să îi sfideze şi să îi batjocorească pe credincioşii care, fără ştirea lor, ar fi păcătuit mâncând bucatele prihănite. Dar Dumnezeu l-a trimis pe sfântul Teodor Tiron să îi apere pe creştini, să nu se abată de la credinţa lor. Chiar în prima săptămână a Postului Mare, sfântul i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi i-a poruncit să îi înveţe pe toţi credincioşii să nu cumpere nimic de mâncare din pieţele oraşului. Tot el i-a învăţat, ca să nu sufere de foame, să mănânce grâu fiert, îndulcit cu miere. O hrană simplă, curată şi îndestulătoare, căreia sfântul i-a spus colivă. Nu mult după minunea care i-a salvat pe credincioşii din Constantinopol, a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, numită şi sâmbăta colivelor.
Semnificaţia colivei
Hrană, la începuturi, coliva care i-a ajutat pe credincioşi să treacă de ispită a căpătat cu timpul o semnificaţie aparte, legată de pomenirea şi cinstirea morţilor. Grâul curat şi zdrobit, care se pune la fiert, închipuie trupul celui care ne părăseşte şi care s-a hrănit în timpul vieţii cu pâine, cu grâu. Mierea care îndulceşte fiertura reprezintă virtuţile celor care au plecat dintre noi ori dulceaţa vieţii veşnice pe care credem că ei au dobândit-o prin moarte.
În ritualul slujbelor, coliva este o ofrandă pe care o aducem sufletelor celor dispăruţi şi este, totodată, simbolul credinţei noastre în nemurirea sufletului.
De aceea, coliva se face la parastasele de pomenire, la 40 de zile de la deces, la trei luni, la şase şi la nouă luni, apoi la un an şi în fiecare an, până se împlinesc şapte ani de la înmormântare.
Coliva se duce la biserică şi în sâmbetele morţilor, alături de colaci, vin şi lumânări, care închipuie Trupul, Sângele şi Lumina Mântuitorului. În timpul unor slujbe, vasul cu colivă e ţinut în aer de preoţi şi legănat, obicei care se păstrează din ritualurile religioase vechi ca semn al legăturii dintre cei vii şi cei morţi, pe care îi pomenim.
Artă pe colivă
În unele mănăstiri, măicuțe și călugări cu har ”scriu” pe colivă adevărate icoane, opera de artă.
Astăzi, totul s-a mutat în laboratoarele cofetăriilor, multe dintre colivele actuale semănând mult cu torturile. Mai nou, unele firme comercializează și „înghețată de colivă”. Între tradiție și actualitate, coliva rămâne o realitate a Bisericii. Indiferent de formă, indiferent dacă respectă sau nu canoanele tradiționale, coliva este semnul văzut al credinței noastre în înviere, dogma fundamentală a credinței noastre.
Surse: Libertatea pentru femei, internet
