World Travel Shop

Call Directions Website Contact the business

World Travel Shop Dumnezeu a creat Pamantul cu toate minunatiile sale: cascade, jungle, savane, paduri tropicale, deserturi si canioane si l-a daruit oamenilor. Vincent, St.
(1)

Vă mulţumim pentru timpul pe care ni-l acordaţi şi sperăm ca acesta să fie primul pas către o relaţie de lungă durată de care suntem siguri că vor beneficia ambele părţi. Acestia, la randul lor, au incercat sa-l faca mai atractiv si mai interesant construind inca din Evul Mediu palate, cladiri si orase de admirat prin arhitectura si decoratiuni. S-au dezvoltat si au disparut civilizatii, lasand in urma vestigii nenumarate. Natura, la randul ei, isi traieste propriul ciclu construind, transformand si modificand peisajele. Civilizatia noastra de azi s-a dezvoltat mult, astfel incat aduce toate aceste locuri si peisaje, prin intermediul televizorului, in casele oamenilor care, pana acum, doar au visat la aceste locuri. Optiunea de a vedea aceste locuri este in mainile noastre. De noi depinde daca vom trai aceste clipe sau daca vom visa in continuare. Astazi toate portile sunt deschise, putem ajunge tot mai usor oriunde si putem transforma visele in clipe de neuitat. Acum insa ni se ofera posibilitatea de a ajunge in aceste locuri mult visate. Cea mai mare bogatie a vietii noastre trecatoare poate fi obtinuta doar prin intermediul calatoriilor. O data vizitata, o regiune sau o tara devine o adevarata experienta sufleteasca, si chiar daca nu putem reveni, cu sufletul vom fi mereu acolo, pentru ca el a fotografiat totul in mintea noastra pastrand pentru totdeauna un album pretios. Am deschis agentia de turism World Travel Shop in intentia de a oferi orcui posibilitatea de a calatori in locurile pe care , cu emotie, chiar noi le-am vizitat si care ne-au lasat in suflet si minte, amintiri minunate. De ce tocmai World Travel Shop? Pentru ca...

*
- obiectivele noastre se refera nu numai la proceduri eficiente de lucru in cadrul firmei si cu parteneri si cu clienti, ci si la furnizarea de servicii de calitate ridicata catre clientii nostrii
*
- clientii nostrii sunt cea mai importanta resursa a firmei, si avem grija de ei.
*
- implicam competentele noastre profesionale pentru a le oferi excursia pe care o cauta, gama si calitatea serviciilor pe care le asteapta. Destinatiile deja vizitate de noi:


*
Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Macedonia, Polonia, Austria, Germania, Italia ( Insula Capri ), Rusia, Gruzia, Ucraina, Vatican, San Marino, Andorra, Monaco, Franta, Grecia (Insula Santorini, Creta, Corfu, Rhodos ), Spania ( Tenerife, Gran Canaria ), Belgia, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Gibraltar, Cipru, Cipru de Nord, Turcia, Bulgaria, Suedia, Danemarca, Norvegia, Egipt, Tunisia ( Insula Djerba ), Maroc, Kenya, Tanzania ( Insula Zanzibar ), Liban, Iordania, Thailanda, Malayzia, Singapore, Indonezia ( Insula Bali ), Venezuela ( Isla Margarita ), Malta, Myanmar ( Burma ), Mallorca, Emiratele Arabe Unite( Dubai, Abu Dhabi, Sharja, Ajman, Ras Al Kahaima, Umm al-Quain, Fujairah) Israel, Albania, Cambodia, SUA ( Florida, Miami, Washington ), Aruba, Curacao, Granada, Barbados, St. Kitts and Navis, Virgin Islands, Republica Dominicana, Grand Turks & Caicos,St. Lucia, Saint Marteen, Martinique, Antigua , Barbuda, Brazilia, Argentina, Uruguay, Maldive, Sri Lanka, Mexic, Sri Lanka, Vietnam, Madagascar, Hong Kong, Macao, Laos, Filipine, Portugalia, Irlanda, Qatar, India, Mauritius, Reunion, Canada, China, Seychelles, Finlanda, Africa de sud, Letonia, Latvia, Estonia, Bosniasi Hertegovina, Muntenegru, Sewrbia, Kosovo, Peru, Panama, Costa Rica etc. echipa World Travel Shop



Agenţia de turism World Travel Shop a fost înfiinţată în anul 2004, cu scopul de a veni în întâmpinarea dorinţelor şi nevoilor clienţilor într-un mod cât mai profesional şi mai plăcut cu putinţă. Personalul agenţiei World Travel Shop, calificat la cel mai înalt nivel profesional, stă oricând la dispozia clienţilor, călătorilor, le furnizează informaţii concrete, utile, detaliate ale destinaţiilor dorite, pune la dispoziţie trasee turistice variate, bogate în obiective turistice, oferă organizare impecabilă, minuţioasă, rezervă programe turistice dinamice. Drept recunoştinţă a calităţii muncii depuse şi a experinţei de specialitate, anii trecuţi World Travel Shop a fost desemnat ca cea mai bună agenţie revânzătoare din ţară, la doi dintre cel mai mari touroperatori din România. Secretul acestei recunoştinţe stă în atitudinea serioasă şi punctuală a personalului agenţiei, colaborarea fructuoasă cu agenţiile turistice cele mai renumite din ţară şi străinătate, şi nu în ultimul rând în munca dinamică, precisă, fermă a fiecărui agent în parte, spre bucuria clienţilor noştri. Echipa noastră este alcătuită din persoane entuziaste, cu o vastă experienţă in domeniul turismului: peste 95 de ţări vizitate. Referitor la Managementul de Sistem al Calităţii începând cu anul 2009 World Travel Shop a primit certificarea ISO 9001:2008. În acest sens, s-a constatat că Managementul de Sistem folosit de agenţia noastră îndeplineşte toate cerinţele pe care le solicită ISO 9001:2008. Certificatul ISO obţinut de World Travel Shop poartă numărul SCS.09.H.003/Q. Totodată suntem membrii Agenţiei Naţionale al Agenţiilor de Turism din România (ANAT). Prin Departamentele sale specializate, World Travel Shop vă oferă servicii complete, la standarde de calitate internaţionale:
- turism intern şi internaţional, bazat pe pachete prestabilite sau create la cererea clienţilor, individual sau de grup;
- rezervări la hoteluri şi pensiuni în ţară şi străinătate;
- programe de week-end
- închirieri autocare sau microbuse; rent a car;
- vânzări bilete de avion pentru orice destinaţie ;
- bilete de odihnă şi tratament în zone montane şi balneare din ţară şi străinătate;
- asigurări medicale de călătorie;
- pachete turistice complexe, sub formă de sejururi sau circuite, care integrează cazări, mese, transport aerian sau terestru cu autocare, respectiv microbuse, transferuri;
- turism specializat: safari, lună de miere, exotice, croaziere, concerte, evenimente sportive, wellness, tabere pentru tineret;
Declaraţia noastră de intenţie este angajamentul nostru pentru excelentă, creativitate şi integritate.

🏝️ EVADEAZĂ LA SOARE ÎN SHARM EL-SHEIKH! ☀️ 🏖️Pachete complete cu zbor direct și servicii All Inclusive!Sharm el-Sheikh ...
20/10/2026

🏝️ EVADEAZĂ LA SOARE ÎN SHARM EL-SHEIKH! ☀️ 🏖️
Pachete complete cu zbor direct și servicii All Inclusive!

Sharm el-Sheikh este una dintre cele mai spectaculoase destinații de pe litoralul Mării Roșii. Situat într-un cadru natural unic la gura Golfului Aqaba, orașul te întâmpină cu un climat cald tot anul, ape ideale pentru baie și scufundări (21–28 °C) și stațiuni animate precum celebra Naama Bay.

✈️ Zbor direct din Cluj-Napoca sau București!
📆 Perioada: 15.02 - 22.02.2027 (7 nopți)

🏨 HOTELURI RECOMANDATE & TARIFE:

🦩 Falcon Naama Star 3 / 4

👉 Regim All Inclusive + Transfer inclus

💰 de la 661 € / persoană / sejur

🪸 Coral Hills Resort Sharm El Sheikh 4*

👉 Regim All Inclusive + Transfer inclus

💰 de la 673 € / persoană / sejur

🪸 Sharm Reef Resort 4*

👉 Regim All Inclusive + Transfer inclus

💰 de la 722 € / persoană / sejur

✅ SERVICII INCLUSE ÎN PACHET:

✈️ Bilete de avion dus-întors (Cluj sau București)

🧳 Bagaj de cală și de mână inclus

🏷️ Taxe de aeroport

🚌 Transfer aeroport – hotel – aeroport

🏨 7 nopți de cazare

🍽️ Concept All Inclusive

👨‍💼 Asistență turistică în limba română

📍 WORLD TRAVEL SHOP TÂRGU MUREȘ
📲 Rezervă acum locul tău la soare! Lăsați-ne un mesaj privat, un comentariu sau contactați-ne direct:

🏢 Birou: Târgu Mureș, Aurel Filimon Nr. 17
📞 Telefon / WhatsApp: 0748-269.900
📩 E-mail: [email protected]
🌐 Website: www.worldtravelshop.ro

16/10/2026
🎄☀️ OFERTĂ SPECIALĂ DE CRĂCIUN ÎN EGIPT! 🇪🇬🐪🎅 Crăciun la soare, în Hurghada! 🌴🌊🎁 Petrece sărbătorile de iarnă pe malul M...
15/10/2026

🎄☀️ OFERTĂ SPECIALĂ DE CRĂCIUN ÎN EGIPT! 🇪🇬🐪

🎅 Crăciun la soare, în Hurghada! 🌴🌊

🎁 Petrece sărbătorile de iarnă pe malul Mării Roșii, bucură-te de soare, plaje spectaculoase și relaxare într-un resort cu servicii All Inclusive! 🏖️🍹

📅 PERIOADA: 22–29 DECEMBRIE
✈️ PLECARE DIN CLUJ-NAPOCA

💥 TARIF DE LA 669 EURO/PERSOANĂ 💶
👫 Loc în cameră dublă

✨ PACHET COMPLET – TOT CE AI NEVOIE PENTRU O VACANȚĂ FĂRĂ GRIJI!

✅ Bilete de avion dus-întors ✈️
✅ Taxe de aeroport 🛫
✅ Bagaj inclus 🧳
✅ Transfer aeroport – hotel – aeroport 🚌
✅ 7 nopți de cazare 🏨
✅ All Inclusive 🍽️🍹
✅ Asistență turistică 🤝

🎄 Imaginează-ți un Crăciun diferit: temperaturi plăcute, cocktailuri lângă piscină, plimbări pe plajă și seri magice în Egipt! ☀️🌴❤️

🔥 Nu rata oferta specială de Crăciun! Locurile la tariful promoțional sunt limitate, în funcție de disponibilitate.

📩 Scrie-ne în privat pentru detalii și rezervări!

🐪 🇪🇬 HURGHADA TE AȘTEAPTĂ DE CRĂCIUN! 🎅☀️

🇫🇷✨ OFERTĂ SPECIALĂ EARLY BOOKING – FRANȚA! ✨🇫🇷✈️ Circuit Paris și Valea Loarei – cu plecare din Cluj-Napoca! 🗼🏰💶 TARIF ...
15/10/2026

🇫🇷✨ OFERTĂ SPECIALĂ EARLY BOOKING – FRANȚA! ✨🇫🇷

✈️ Circuit Paris și Valea Loarei – cu plecare din Cluj-Napoca! 🗼🏰

💶 TARIF DE LA 999 EURO/PERSOANĂ
👫 Loc în cameră dublă, la partaj!

Descoperă farmecul Parisului, eleganța castelelor de pe Valea Loarei și frumusețea Franței într-un circuit de neuitat! ❤️🥐🍷

🎁 CE ESTE INCLUS ÎN PREȚ?
✅ Transport avion Cluj-Napoca – Paris – Cluj-Napoca ✈️
✅ 1 bagaj de cală + 1 bagaj de mână/persoană 🧳
✅ Taxe de aeroport
✅ Transport cu autocar modern pe tot parcursul circuitului 🚌
✅ 7 nopți de cazare la hoteluri de 3⭐ cu mic dejun 🏨
✅ Asistență turistică în limba română 🇷🇴

🌟 EXCURSII OPȚIONALE – DESCOPERĂ MAI MULT!

🏰 Versailles și Chartres – 99 €/persoană
🎭 Amboise, Blois și Chenonceau, cu intrări incluse și spectacol Son et Lumière – 79 €/persoană
👑 Vaux-le-Vicomte și Fontainebleau, cu intrări incluse – 89 €/persoană
🗼 Tur de oraș în Paris și croazieră pe Sena – opțional
🚌 Pachet 4 excursii opționale – 329 €/persoană
🍽️ Supliment demipensiune – opțional

📌 NU SUNT INCLUSE:
❌ Intrările la obiectivele turistice, unde nu sunt specificate
❌ Asigurarea medicală și storno
❌ Taxa de oraș, achitată la recepția hotelului

💙 Rezervă din timp și profită de oferta Early Booking!
📍 Plecare din Cluj-Napoca
💶 Tarif de la 999 €/persoană, în condițiile ofertei.

📩 Contactează-ne pentru detalii, disponibilitate și rezervări!

🇫🇷 Paris te așteaptă! Hai să descoperim împreună magia Franței! ❤️✈️

🇨🇳✨ OFERTĂ SPECIALĂ – CIRCUIT CHINA: BEIJING & SHANGHAI! ✨🇨🇳😍 Descoperă magia Chinei într-un circuit fascinant, între tr...
12/10/2026

🇨🇳✨ OFERTĂ SPECIALĂ – CIRCUIT CHINA: BEIJING & SHANGHAI! ✨🇨🇳

😍 Descoperă magia Chinei într-un circuit fascinant, între tradiții milenare, monumente spectaculoase și metropole futuriste!

✈️ PREȚ DE LA 1.399 EURO/PERSOANĂ 🇨🇳
📍 Plecare din Cluj-Napoca*
👫 Tarif pentru o persoană în cameră dublă, la partaj
🗓️ 7 nopți de cazare în hoteluri de 4⭐

🎁 PACHETUL INCLUDE:
✅ Transport cu avionul pe ruta Cluj Napoca – Beijing / Shanghai – Cluj Napoca
✅ 7 nopți de cazare la hoteluri de 4⭐ cu mic dejun
✅ 🍽️ Cină de bun venit cu celebra rață Pekin în Beijing
✅ 🍜 Cină la un restaurant local în Shanghai
✅ 🚌 Transport cu autocarul pe parcursul circuitului
✅ 🚄 Călătorie cu trenul de mare viteză Beijing – Shanghai
✅ 🚅 Transfer spre aeroport cu trenul Maglev în Shanghai
✅ 🧳 1 bagaj de cală + 1 bagaj de mână/persoană
✅ Taxe de aeroport
✅ 🗣️ Asistență turistică în limba română

🌟 OPȚIONAL:
🎎 Pachet excursii opționale – 289 EURO/PERSOANĂ
📌 Se poate rezerva doar în avans, în agenție.

ℹ️ NU SUNT INCLUSE:
🩺 Asigurarea medicală și storno
💶 Bacșișuri pentru ghizii și șoferii locali – 7 €/persoană/zi (recomandat)

🏯 Marele Zid Chinezesc, farmecul imperial al Beijingului și energia vibrantă a Shanghaiului te așteaptă! ❤️

📩 Rezervă-ți locul acum și pornește într-o aventură de neuitat în China! 🇨🇳✈️

📲 Contactează-ne pentru detalii, perioade de plecare și rezervări!

Plecare din Cluj-Napoca – de confirmat în funcție de zbor și organizarea transferului către București.

🇮🇳✨ EARLY BOOKING – INDIA 2027! ✨🇮🇳Descoperă fascinantul Triunghi de Aur al Indiei – Delhi 🇮🇳, Agra 🕌 și Jaipur 🕌, într-...
08/10/2026

🇮🇳✨ EARLY BOOKING – INDIA 2027! ✨🇮🇳

Descoperă fascinantul Triunghi de Aur al Indiei – Delhi 🇮🇳, Agra 🕌 și Jaipur 🕌, într-un circuit cu plecare din Cluj-Napoca! ✈️

💰 Tarif de la 1.349 € / persoană
📅 Plecare în 2027
🏨 7 nopți cazare la hoteluri de 4⭐ cu demipensiune
✈️ Zbor Cluj-Napoca – Delhi – Cluj-Napoca
🚌 Transport cu autocarul pe tot parcursul circuitului
🧳 1 bagaj de cală + 1 bagaj de mână
🎟️ Taxe de aeroport incluse
🇷🇴 Asistență turistică în limba română

🔸 Opționale: viză + procesare acte – 65 €/persoană | Spectacol Mohabbat-E-Taj – 45 €/persoană
🔸 De achitat în destinație: intrări la obiective – 95 €/persoană + bacșișuri ghid/șofer – 7 €/persoană/zi
🔸 Asigurarea medicală și storno – neinclusă

🌏 India te așteaptă cu palate spectaculoase, culori, tradiții și experiențe de neuitat! ❤️

📩 Rezervă din timp și profită de oferta EARLY BOOKING!

☀️ Descoperă exoticul Oman și bucură-te de o vacanță de neuitat în Salalah, cu plecare din București! ✈️🏝️💰 Tarif de la ...
08/10/2026

☀️ Descoperă exoticul Oman și bucură-te de o vacanță de neuitat în Salalah, cu plecare din București! ✈️🏝️

💰 Tarif de la doar 789 € / persoană
👫 Loc în cameră dublă

🎒 PACHET COMPLET INCLUS:
✈️ Bilete de avion
🧳 Bagaj inclus
🛫 Taxe de aeroport
🚐 Transfer aeroport – hotel – aeroport
🏨 7 nopți de cazare
🍹 All Inclusive
🙋‍♀️ Asistență turistică

🌊 În timpul sejurului ai posibilitatea să descoperi frumusețile și atracțiile din Salalah prin excursii și activități opționale, disponibile contra cost la fața locului. 🐪🏜️🌴

💫 Rezervă din timp și profită de tariful Early Booking!

📩 Pentru detalii, disponibilitate și rezervări, contactează-ne!

🌴 Salalah te așteaptă! 🇴🇲❤️✈️

08/10/2026

🌴🇱🇰 OFERTĂ SPECIALĂ SRI LANKA – OCTOMBRIE 2026! 🇱🇰🌴✈️ PLECARE DIN CLUJ-NAPOCA💰 Tarif de la doar 1.579 € / persoană👫 Loc ...
06/10/2026

🌴🇱🇰 OFERTĂ SPECIALĂ SRI LANKA – OCTOMBRIE 2026! 🇱🇰🌴

✈️ PLECARE DIN CLUJ-NAPOCA
💰 Tarif de la doar 1.579 € / persoană
👫 Loc în cameră dublă

✨ PACHET COMPLET – FĂRĂ GRIJI! ✨

✔️ ✈️ Bilete de avion
✔️ 🧳 Bagaj inclus
✔️ 💶 Taxe de aeroport
✔️ 🚐 Transfer aeroport – hotel – aeroport
✔️ 🏨 7 nopți de cazare
✔️ 🍽️ Masă în funcție de oferta aleasă
✔️ 🌴 Asistență turistică
✔️ 🌺 Experiențe de neuitat în exotica Sri Lanka!

🌿 Descoperă o destinație fascinantă, cu peisaje tropicale, plantații de ceai, temple spectaculoase și o cultură unică! 🐘🌴☀️

🔥 Locuri disponibile în limita locurilor alocate!
📩 Pentru detalii, variante de hotel și rezervări, scrie-ne în privat!

🇱🇰 Sri Lanka te așteaptă! 🌴✈️💙

🌴☀️ OFERTĂ SPECIALĂ – HURGHADA, EGIPT 🇪🇬 ☀️🌴✈️ Plecare din Cluj-Napoca📅 Noiembrie 2026💰 Tarife de la doar 569 € / persoa...
06/10/2026

🌴☀️ OFERTĂ SPECIALĂ – HURGHADA, EGIPT 🇪🇬 ☀️🌴

✈️ Plecare din Cluj-Napoca
📅 Noiembrie 2026
💰 Tarife de la doar 569 € / persoană
👫 Tarif valabil pentru loc în cameră dublă

✨ PACHET COMPLET – FĂRĂ GRIJI! ✨

✅ Bilete de avion ✈️
✅ Taxe de aeroport 🛫
✅ Bagaj inclus 🧳
✅ Transfer aeroport – hotel – aeroport 🚐
✅ 7 nopți de cazare 🏨
✅ All Inclusive 🍹🍽️
✅ Asistență turistică 🤝

🐠🌊 Bucură-te de soare, plaje spectaculoase, Marea Roșie și o vacanță relaxantă în Hurghada!

🏜️ Vrei mai multă aventură?
Ai posibilitatea să alegi excursii și activități opționale contra cost: safari în deșert, excursii pe Marea Roșie, snorkeling, croaziere și multe alte experiențe! 🤿🐪🚤

🔥 Locurile sunt limitate!
📩 Pentru detalii, disponibilitate și rezervări, contactează-ne!

🌴 Hurghada te așteaptă! 🇪🇬❤️
✈️ Tu alegi vacanța, noi ne ocupăm de restul! 🌞

Address

Strada Aurel Filimon Nr. 17
Targu-Mures
540035

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Telephone

+40265269900

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when World Travel Shop posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to World Travel Shop:

Share

Category