
17/07/2025
Povestea de dimineață 🙃
Via Transilvanica este în vogă. Compostella este deja celebră. Iar traseele de pelerinaj din Japonia atrag tot mai mulți curioși. Însă există și un alt drum, mai puțin cunoscut, dar la fel de special – un adevărat ”hidden gem”, liniștit și surprinzător de aproape de România.
Este vorba despre Camino de Santiago… în varianta germană.
Deși poate părea neașteptat, Germania găzduiește unele dintre cele mai vechi și frumoase rute de pelerinaj din Europa. Drumuri parcurse de secole, de mii de suflete în căutarea sensului interior și a unei legături cu spiritualitatea.
Pe aceste poteci care străbat sate medievale, poduri istorice și câmpuri de liniște, se poate regăsi ceea ce lipsește în multe locuri: tihna. Contemplația. Timpul. Aerul curat.
Una dintre cele mai frumoase rute este Mosel Camino – 160 km prin regiunea viticolă dintre Koblenz și Trier, cel mai vechi oraș din Germania. Traseul străbate podgorii, castele vechi, biserici romanice și vestigii romane, într-o atmosferă de liniște greu de regăsit pe Camino-ul clasic francez. Și, spre deosebire de traseele mai populare, nu este deloc aglomerat.
Aceste rute germane fac parte din vasta rețea Camino, care cuprinde peste 280 de trasee oficiale în 29 de țări. Și totuși, sunt puțin cunoscute. Iar tocmai acest lucru le face atât de speciale.
Sunt drumuri mai puțin comercializate, dar mult mai autentice. Locuri unde nu se găsesc magazine de suveniruri la fiecare pas, ci întâlniri reale cu sinele. Așa cm au fost gândite inițial – nu de companii, ci de pași. Mii și mii de pași.
Pentru cei care simt nevoia unei călătorii fără zgomot, a unui pelerinaj fără presiune, a unui loc unde mersul încet capătă un sens profund, Camino-ul german poate fi o adevărată revelație.
Terra Incognita – From Dream to Reality! 🤩
____________________
Foto: Mosel Camino